Educație

50 de sindicalişti din Educaţia vrânceană, la protest din capitală

Ziarul de Vrancea
30 mai 2016 1367 vizualizări
Sindicatele din Educaţie sunt nemulţumite de propunerile Ministerului Muncii privind salarizarea personalului din domeniu

50 de cadre didactice, membre ale Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Vrancea, vor participa miercuri, 1 iunie, la marşul de protest din Capitală organizat de sindicaliştii din domeniul Educaţiei, care vizează creşterile salariale, după ce negocierile care au avut loc la centru nu s-au concretizat. Plecarea către Bucureşti se va face din parcarea Hotelului Unirea din Focşani miercuri dimineaţă la ora 06,00. Sindicatele din educaţie sunt nemulţumite de propunerile Ministerului Muncii privind salarizarea personalului din domeniu. Luni, 30 mai, la Ministerul Muncii a avut loc o nouă rundă de negocieri, în urma căreia sindicatele s-au declarat nemulţumite de propunerile Ministerului Muncii. Prin urmare, miercuri va fi organizat un marş de protest în Bucureşti, pe traseul Piaţa Victoriei – Palatul Cotroceni, la care sunt aşteptaţi 15.000 de sindicalişti. Conducerea SLI Vrancea anunţă, prin intermediul unui comunicat, că se fac presiuni, în unele localităţi, din partea poliţiştilor locali asupra memebrilor de sindicat. “Poliţia din Vrancea intimidează personalul din învăţământ (membrii ai Sindicatului Liber din Învăţământ Vrancea) să participe la marşul de protest de pe 1 iunie 2016 de la Bucureşti organizat de FSLI. Avem semnale din mediul rural că directorii de şcoli şi liderii de sindicat au fost şi sunt sunaţi de poliţişti pentru a furniza date referitoare la numele persoanelor care vor participa la acţiunea de protest. Este pentru prima dată după 26 de ani de la Revoluţie când poliţia face presiuni asupra membrilor de sindicat înaintea unei astfel de manifestaţii. Liderii de sindicat spun că profesorii se tem atunci când pe telefonul de la şcoală sună Poliţia şi cere date personale despre cadrele didactice, precum şi numărul de persoane care va participa pe 1 iunie la marşul din Capitală. Aşa ceva nu este admisibil într-un stat de drept şi cerem de urgenţă Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Vrancea încetarea acestor forme de presiune şi intimidare din partea organelor statului”, se arată în comunicatul transmis de Biroul Operativ al SLI Vrancea. Constantin Ionescu, noul preşedinte al organizaţiei vrâncene, a precizat că asemenea probleme au fost în localităţile Dumitresti, Jitia, Vintileasca sau Vidra. “Oamenii, care m-au sunat să-mi sesizeze acest aspect, erau speriaţi de ce întreabă poliţia”, ne-a spus Constantin Ionescu. Potrivit acestuia, membrii de sindicat care vor participa la marşul de protest din Capitală sunt ori cadre didactice care nu au activitate la catedră în ziua respectivă ori fac parte din personalul auxiliar. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.