Educație

Titularizarea se susţine la Colegiul „Edmond Nicolau” din Focşani

Ziarul de Vrancea
18 mai 2016 544 vizualizări
Inscrierile la concurs se fac pană vineri, 20 mai, la ora 14,00

Proba scrisă a examenului de titularizare în învăţămantul vrancean are loc anul acesta la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focşani. Decizia a fost luată, marţi, în cadrul consiliului de administraţie al IŞJ. Dosarele pentru înscrierea la concurs se depun la IŞJ pană vineri, 20 mai, după următorul program: joi, 19 mai, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 20 mai, între orele 10,00 – 14,00. Tot pană vineri, cadrele didactice care au obţinut note egale sau mai mari decat 5 la sesiunile anterioare şi care activează pe un post, pot depune cereri pentru a beneficia de continuitate. Lista finală a posturilor şi catedrelor vacante, în vederea ocupării acestora la titularizare, va fi afişată de către IŞJ pe 30 mai, dată la care va fi publicată şi lista candidaţilor înscrişi şi a graficului privind susţinerea probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă. Desfăşurarea probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă este programată în perioada 30 mai – 1 iulie 2016, iar proba scrisă va avea loc pe 20 iulie la Colegiul „Edmond Nicolau”. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.