Educație

O profesoară scrie despre revolta surăienilor împotriva colectivizării forţate

Ziarul de Vrancea
15 apr 2016 2738 vizualizări
Camelia Sandu, o inimoasă profesoară de istorie din comuna Suraia, a scris o foarte interesantă carte despre revolta surăienilor împotriva colectivizării din anul 1957 al "obsedantului deceniu" comunist

Lucrarea a văzut recent lumina tiparului la editura Rafet şi va fi lansată pe 17 aprilie la ora 15.00, la Şcoala Gimnazială din Suraia, în prezenţa supravieţuitorilor şi a rudelor celor care au luptat împotriva colectivizării. “Revolta din Suraia împotriva colectivizării -1957” este o carte bazată în primul rând pe memoria colectivă, pe mărturiile celor care au supravieţuit acestui tragic eveniment, actori principali sau secundari ai evenimentelor din 1957. Cei intervievaţi pentru această carte spun că în anul de graţie 1957, atunci când la Suraia a început colectivizarea forţată, cea mai mare parte a locuitorilor au ieşit pe uliţe, refuzând să-şi dea pâmântul la colectiv, aşa cum dorea regimul communist. Protestul a fost urmat de ani grei de închisoare, între 10 şi 25 de ani, pentru 13 dintre surăieni, dar şi de încetarea înscrierilor la colectiv pentru o scurtă perioadă de timp, după cum relatează autoarea studiului. După revolta din Suraia şi alte localităţi vrâncene s-au ridicat împotriva colectivizării. Este cazul celor din Vadu-Roşca, unde Securitatea a tras în populaţie, omorând nu mai puţin de nouă persoane printre care o femeie însărcinată şi un copil de 14 ani. Fostul dictator Nicolae Ceauşescu, pe atunci adjunct al Ministrului Forţelor Armate, a fost trimis în zonă într-o "misiune pacificatoare". Deşi a rupt cererile de colectivizare semnate forţat, într-un gest pur propagandistic, tot el a fost cel care la Vadu Roşca a ordonat represiunea. Despre aceasta şi despre multe alte mărturii inedite ale supravieţuitorilor puteţi citi în cartea profesoarei Camelia Sandu, care a fost tipărită cu sprijinul primăriei din localitate. Cartea face parte dintr-o lucrare mai amplă dedicată colectivizării, structurată în trei volume şi poate fi procurată chiar de la autoare. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
tzatza floarea, acum 2924 zile, 21 ore, 4 minute, 31 secunde
de ce nu-mi pubicati comentariul!!
Ghinet Simona, acum 2925 zile, 15 ore, 34 minute
Felicitari doamnei profesoare! Asteptam cu nerabdare sa putem citi aceasta lucrare...Vom fi cu sufletul la Suraia!
Georgica, acum 2925 zile, 17 ore, 22 minute, 43 secunde
Felicitari d-rei profesoare care a scris aceasta carte ! Voi participa la prezentarea acestei carti care face parte din trecutul istoric al comunei Suraia in perioada comunista.
Daniela Plăiașu, acum 2926 zile, 13 minute, 43 secunde
Felicitări, doamna profesoară! De unde putem cumpăra cartea aceasta atât de necesară? Poate o cumpără și domnul Tzatza Floarea, ca să înțeleagă că, dacă vrâncenii erau lăsați să-și citeste integral
tzatza floarea, acum 2926 zile, 2 ore, 2 minute, 35 secunde
A fost bine , a fost rau!! Dintr-un punct de vedere revolta s-a datorat lipsei de informatie si refuzului de a fi in pas cu evolutia societatii.Dar de unde nu este nici Dumnezeu nu cere.Progresul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.