Cererile pentru programul “Euro 200” se depun pană pe 21 aprilie
Miinisterul Educaţiei a înaintat inspectoratelor şcolare o adresă prin care anunţă demararea perioadei de depunere a cererilor pentru acordarea sprijinului financiar în vederea achiziţionării de calculatoare. Astfel, beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii din învăţămantul de stat sau particular acreditat, cu varsta de pană la 26 ani, care provin din familii cu un venit mediu brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Ajutorul se acordă o singură dată, iar la stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii. “Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, conform legislaţiei în vigoare”, se arată în adresa MECŞ semnată de directorul general Alin Cătălin Păunescu, din cadrul Direcţiei Generale Învăţămant Preuniverstar, din cadrul MECŞ. Cererile pentru acest ajutor financiar se depun pană pe data de 21 aprilie 2016, acestea urmand să fie analizate de comisiile special constituite la nivelul unităţilor de învăţămant. (M. VLĂDESCU)














