Educație

Au apărut criteriile specifice pentru admiterea în clasa pregătitoare

Ziarul de Vrancea
14 mar 2016 2020 vizualizări
înscrierea copiilor la clasa pregătitoare continuă până vineri, 18 martie, ora 18,00

Vineri, 18 martie 2016, este ultima zi de înscrieri pentru clasa pregătitoare. În Vrancea au fost deja înscrişi cei mai mulţi copii pentru anul şcolar 2016-2017, iar până la finele săptămânii sunt aşteptaţi şi cei care nu au reuşit să o facă încă. Majoritatea unităţilor de învăţământ din Focşani şi-au ocupat locurile disponibile, iar cele care au înregistrat mai multe cereri decât numărul de locuri au stabilit şi criterii specifice. Una dintre acestea este Şcoala “Duiliu Zamfirescu” Focşani. “Avem vreo 7-8 cereri mai multe decât numărul de locuri disponibile, toţi fiind cu domiciliul în zonă. Dacă nu va creşte foarte mult până vineri numărul solicitărilor, e posibil să cerem la Inspectoratul Şcolar suplimentarea locurilor la clasă pntru a putea primi toţi copiii”, ne-a declarat directorul şcolii, profesorul Petrică Moraru. Şcoala condusă de acesta a înaintat la IŞJ criteriile specifice pe care unitatea le va aplica în cazul în care va fi nevoie. Astfel, întâietate vor avea copiii care au domiciliul în zonă şi au frecventat grădiniţa arondată unităţii de învăţământ, copiii care au un frate înmatriculat în unitate, cei care locuiesc împreună cu bunicii care au domiciliul în circumscripţia şcolii şi copiii ai căror părinţi au locul de muncă în apropierea unităţii de învăţământ. Înscrierea la clasa pregătitoare, în prima etapă, continuă până vineri, 18 martie, ora 18,00. Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 8,00 – 18,00 ( de luni până vineri ), respectiv 9,00 – 13,00 ( sâmbăta ). În intervalul 25 - 26 martie vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi al IŞJ, informaţii privind candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă. A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 30 martie - 8 aprilie, iar pe 15 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 19 - 22 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere. În judeţul nostru cele mai multe clase pregătitoare sunt propuse la Şcoala “Ştefan cel Mare” Focşani – 5 şi la Şcolile “Duiliu Zamfirescu” şi “Ion Basgan” – câte 4. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.