Educație

Video! Cântec de chitară și îmbrățișări pentru veteranele Focșaniului

Silvia Vrînceanu
10 mar 2016 1157 vizualizări
Ziua Internaţională a Femeii la Căminul de persoane vârstnice Focşani

Școala Gimnazială din comuna Milcovul a continuat proiectul educațional "OAMENII DE LÂNGĂ NOI” dedicat cunoașterii și sprijinirii persoanelor din comunitate care au nevoie de mai multă atenție din partea semenilor. Elevii claselor I şi a VII-a, însoţiţi de profesoarele Daniela Trușcă, Carmen Neață și Mariana Șerban, le-au vizitat pe vârstnicele de la Căminul de bătrâni din Focșani, cu care copiii s-au împrietenit cu prilejul altor acțiuni socio-educaționale. Pe lângă poeziile şi cântecele închinate mamei care au răsunat în ritm de chitară, copiii au oferit cu multă dragoste flori şi felicitări. Și, cel mai important, au stat de vorbă cu seniorii care locuiesc aici, pe care au promis că-i vor vizita și cu alte ocazii. Totul a fost posibil grație amabilității directorului Anca Apostol Lărgeanu, după cum ne-au transmis cadrele didactice implicate în proiect. 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.