Educație

Obiecte create manual versus kitsch-uri "Made în China"

Silvia Vrînceanu
24 feb 2016 2226 vizualizări
Câteva focşănence talentate au dat mână cu mână pentru a ne face primăvara mai frumoasă şi mai uşor de purtat u acestea îşi expun creaţiile realizate manual în holul Ateneului

Şi anul acesta, patru artisti handmade din Focşani s-au reunit la cea de-a doua ediţie a târgului de mărţişor "Mărţişorul bucuriei". Acest târg are loc în incinta Ateneului Popular "Mr. Gh. Pastia" începând cu 24 februarie până pe data de 1 martie 2016. "La acest târg puteţi admira cele mai frumoase mărţişoare tradiţionale româneşti lucrate de mâini dibace, cât şi bijuterii confecţionate din pietre preţioase şi semipreţioase, broşe croşetate cât şi aranjamente interioare lucrate din sfoară ", spune Alexandra Gheonea, purtătorul de cuvânt al grupului de artiste handmade. Acestea şi-au făcut debutul luni seara, cu ocazia concertului simfonic al Orchestrei de cameră “Unirea”. Expozantele s-au specializat în crearea de obiecte lucrate de mână, în condiţiile în care piaţa este invadată de lucruri făcute în serie, cele mai multe aduse din China. Cele patru şi-au propus să lupte împotriva curentului şi să reînventeze lucrul manual. Ştefania Manolache, de la Stef 's Decoration, propune să ne decorăm casa cu obiecte creative, realizate manual. "Decorarea oricărei case presupune multă imaginaţie, care astăzi sparge bariera oricărei reguli. Cum decoraţiunile manuale nu se demodează niciodată, vă propun câteva modele de decoraţiuni interioare care să ofere o nouă înfăţişare casei voastre", spune reprezentanta Stef 's Decorations, care expune tablouri, vaze precum şi alte decoraţiuni interioare ingenioase, realizate din sfoară. Elena Vlăsceanu, creatoarea brandului local Zuza 's handmade, confecţionează coliere tradiţionale din soutache şi pictate, cât şi mărţişoare cusute manual. "Oricine poate mânui cu îndemânare un ac şi o pensulă va găsi mereu aţă şi culori pentru visele sale. Eu... visez dintotdeauna. Acul şi aţa le am din copilărie, de când îmi găteam păpuşile cu rochiţe făcute de mine", ne-a spus iniţiatoarea  Zuza şs handmade, care lucreză şi pentru plăcerea proprie nu numai pentru a-i bucura pe ceilalţi.

O alternativă la clasicele mărţişoare

Focşăneanca Oana State ne propune să începem primăvara purtând ceva preţios, realizat manual chiar la noi în oraş. "Cu toţii ştiţi fostul magazin Hidalgo din Focşani, de aceea în această perioadă am hotărât să aduc o parte din el la târg, unde puteţi achiziţiona broşe cu cristale Swarovski, linguri de lemn pictate în stil tradiţional cât şi mărţişoare din lut pictate în culori acrilice", spune creatoarea de artă manuală, pe care am întâlnit-o şi la alte evenimente de acest gen.  De fapt, oferta de bijuterii este mult mai largă la târgul primăverii. Iar creatoarele pun în fiecare piesă şi câte puţin din sufletul lor.

Didina Mihăilă crează bijuterii unicat, care vă pot pune în valoare feminitatea şi care pot fi un cadou apreciat acum, la început de primăvară. Coliere brodate cu mărgele, brăţări şi cercei, broşe din mătase sau croşetate şi mărţişoare croşetate, cusute cu mărgele, toate acestea se găsesc în mica ei expoziţie de la Ateneu. "Bijuteriile unicat sunt create cu multă migală şi dau o notă de originalitate oricărei femei care le poartă. Acum, în prag de Mărţişor, bijuteriile handmade create de MD reprezintă o alternativă la clasicele mărţişoare sau un cadou preţios de 8 martie", îşi face reclamă Didina Mihăilă, de la "Handmade bijou şi altele". Vă invităm să le vizitaţi standurile din holul Ateneului pentru că aveţi ce să vedeţi sau să le căutaţi pe Facebook pe talentatele focşănence. Dacă nu cumpăraţi nimic, măcar vă clătiţi ochii cu ceva frumos şi mai ales creativ. Vă dorim şi le dorim o primăvară frumoasă! (Silvia VRÎNCEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.