Start înscrieri la Concursul Naţional de creaţie literară „Ion Creangă”
Vrancenii talentaţi pot participa la ediţia XXIV-a a Concursul Naţional de creaţie literară „Ion Creangă” – Poveşti, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, ce va avea loc în perioada 16-17 aprilie 2016 la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Ţicău). Lucrările trebuie trimise pană pe data de 31 martie 2016 pentru a intra în concurs, condiţia fiind ca autorii acestora să nu fie membri ai Uniunii Scriitorilor. „Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, trebuie să fie însoţite de un motto.
Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii” sau „Poveşti scrise de adulţi””, se arată în regulamentul concursului. Potrivit acestuia, textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate. Adresa la catre trebuie trimise lucrările în plic timbrat este: Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118. În plic va trebui inserat şi formatul electronic al lucrărilor. Informaţii suplimentare se pot obţine apeland numărul de telefon 0747/499488. Caştigătorii vor fi anunţaţi pe 17 aprilie 2016, premiile puse în joc fiind: Premiul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, Premiul „Ion Creangă” al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi, Premiul Editurii Muzeelor Literare, Premiul revistei „Dacia literară”, Premiul revistei „Convorbiri literare”, Premiul Bojdeucii „Ion Creangă”, Premiul Studioului de Radio Iaşi, Premiul Teatrului „Luceafărul” Iaşi şi menţiuni la secţiunea pentru copii. Poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul „Poveştile de la Bojdeucă” ce va fi lansat în luna aprilie 2017. De asemenea, anul acesta se va lansa volumul al XVII-lea al „Poveştilor de la Bojdeucă”, ce conţine textele autorilor premiaţi la ediţia din anul 2015. Mai multe detalii se regăsesc la adresa www.muzeulliteraturiiiasi.ro. (M. V.)














