Educație

A început mobilitatea cadrelor didactice

Ziarul de Vrancea
26 ian 2016 1098 vizualizări
Mobilitatea personalului didactic pentru anul şcolar 2016-2017 a început cu înregistrarea cererilor cadrelor didactice care împlinesc condiţiile legale de pensionare la 1 septembrie 2016.

Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ sunt cele care, în aceste zile, îşi dau avizul pentru continuarea activităţii cadrelor pensionabile şi în anul şcolar 2016-2017, după care vor transmite la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, până pe 29 ianuarie, deciziile luate privind menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare. Lista finală a cadrelor  care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2016 şi au solicitat menţinerea în activitate ca titular în anul şcolar 2016-2017 va fi prezentată consiliului de administraţie al IŞJ şi apoi afişată, până la data de 3 februarie 2016. Nemulţumiţii pot depune constestaţii până pe 4 februarie, acestea urmând să fie soluţionate de către CA-ul instituţiei pe 5 februarie. Tot în această perioadă, (25 ianuarie – 5 februarie) directorii de şcoli trebuie să realizeze planurile de încadrare pentru anul şcolar 2016-2017, urmând ca în perioada 8-12 februarie acestea să fie analizate, corectate şi avizate de către IŞJ. Cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate sau care au nevoie de completare de normă didactică au întâietate în calendarul mobilităţii. Cadrele titulare care au nevoie de completare de normă depun cereri la IŞJ în perioada 17 – 19 februarie, urmând ca pe 23 februarie să aibă loc o şedinţă publică pentru completare normei didactice. Cadrele aflate în restrângere de activitate trebuie să depună cereri la IŞJ în perioada 26 februarie – 4 martie, situaţia acestora urmând să fie soluţionată în şedinţă publică pe 22 martie 2016. Din 8 februarie la IŞJ de mobilitatea cadrelor didactice se vor ocupa doi inspectori şcolari: Mihail Fâsan şi Fănel Lipan, fiecare cu câte 0,5 normă, după ce Cristi Ştiru a demisionat, cu această dată retrăgându-se la catedră. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.