Educație

Pastorală la Nașterea Domnului -PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (Fragment)

Ziarul de Vrancea
25 dec 2015 667 vizualizări
”Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,Iubiţi credincioşi şi credincioase,

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos are multe înțelesuri duhovnicești, pentru că întruparea sau înomenirea Fiului veşnic al lui Dumnezeu este izvorul multor daruri şi binefaceri pentru omenire. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic viu Se face Om muritor, pentru a dărui oamenilor muritori viaţa veșnică. Fiul lui Dumnezeu Se face Om, pentru ca omul să poată deveni fiul lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12).(...) Taina Nașterii Domnului Iisus Hristos în Betleem este reprezentată în chip simbolic şi duhovnicesc în Liturghia euharistică ortodoxă, mai întâi prin Rânduiala Proscomidiei, când se pregătesc darurile liturgice (pâine şi vin) care vor fi aduse, la momentul potrivit al Sfintei Liturghii, pe Sfânta Masă din Altar pentru a fi sfinţite. Proscomidiarul reprezintă peștera de la Betleem, iar cruciuliţa care stă pe un suport semisferic, deasupra pâinii de pe Sfântul Disc, este numită „Steaua” care i-a călăuzit pe cei trei magi de la Răsărit, şi care s-a oprit deasupra peșterii de la Betleem, unde se afla Pruncul Iisus, numele cetății Betleem însemnând „Casa Pâinii”. De aceea, când acoperă Sfântul Disc, preotul rostește cuvintele: „Şi venind steaua, a stat deasupra unde era Pruncul” (Matei 2, 9). Înainte de începerea Sfintei Liturghii euharistice, preotul slujitor se roagă rostind cuvintele din cântarea îngerilor de la Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).(...) Astăzi, când creşte violența verbală şi fizică în familie, în școală, în societate şi se înmulțesc conflictele militare şi terorismul în multe părţi ale lumii, când mulţi oameni, fiindcă nu mai au pace şi bucurie în suflet, caută fericirea în alcoolism ori în consumul de droguri, iar alţii ca să scape de depresie şi deznădejde se sinucid, activitatea educațională, pastorală şi social-filantropică a Bisericii trebuie intensificată. Împreună cu familia, cu școala şi cu alte instituții abilitate, Biserica trebuie să dezvolte şi mai mult o educaţie şi o cultură a păcii spirituale interioare şi a păcii sociale, o cultură a respectului reciproc şi a reconcilierii, în locul urii, al învrăjbirii şi al violenței prezente în lumea de azi. În acest sens, este foarte actual îndemnul Sfântului Apostol Pavel care spune: „Căutați pacea cu toţi oamenii şi sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14). De aceea, darul păcii şi al bucuriei sărbătorii Naşterii Domnului Hristos trebuie împărtășit, prin rugăciune şi daruri spirituale şi materiale, mai ales în aceste zile, copiilor orfani, bătrânilor singuri, oamenilor săraci, familiilor îndoliate şi întristate, bolnavilor şi tuturor celor necăjiţi şi neajutorați. Astfel, pacea şi bucuria îngerilor şi păstorilor de la Betleem vor lumina sufletele şi chipurile oamenilor care simt că semenii lor cu suflet bun şi generos devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos către toţi oamenii defavorizaţi, aflaţi în nevoi sau în dificultate. Ca şi în anii trecuţi, în noaptea de 31 decembrie 2015 spre 1 ianuarie 2016 ne vom aduna în biserici spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, mai ales pentru darul vieţii, şi spre a-I cere ajutorul Său pentru Anul Nou în care intrăm. Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi al Anului Nou – 2016, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu urarea tradițională: La mulţi ani!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător şi de tot binele doritor,

                                                                                            Daniel ”

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.