Educație

Tradiţiile din Vrâncioaia, aduse la Colegiul Auto

Ziarul de Vrancea
14 dec 2015 1280 vizualizări
Elevii şi profesorii din Vrâncioaia au fost, luni, musafiri la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” din Focşani. Îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei montane vrâncene, oaspeţii au susţinut un program artistic cu o autentică tradiţie privind conservarea şi transmitarea datinilor şi obiceiurilor de iarnă

Activitatea s-a axat pe tradiţiile de Anul Nou şi de Crăciun, cuprinzând colinde şi obiceiuri specifice, precum Şezătoarea, Pluguşorul, Capra,Sorcova şi Steaua. „A fost o atmosferă specifică sărbătorilor, în care ne-am lăsat cu toţii pătrunşi de mesajele transmise de aceste obiceiuri de sărbătoare, pe care vrem să le ducem mai departe pentru ca tânăra generaţie să nu le uite”, transmit coordonatorii activităţii. Vizita de luni de la Colegiul Auto face parte din cadrul proiectului  „Să nu uităm de tradiţii” iniţiat de Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” din Focşani, ce are ca principal obiectiv cunoaşterea şi valorificarea datinilor şi obiceiurile păstrate în timp şi practicate cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.