Educație

“Noi suntem Jitia!”, proiect pentru dezvoltarea creaţiei populare. Votează-l şi tu!

Ziarul de Vrancea
8 dec 2015 1363 vizualizări
Jitienii doresc să înfiinţeze un muzeu al locului şi să dezvolte cercul tradiţional ce funcţionează pe lângă unitatea de învăţământ. Proiectul aşteaptă voturile vrâncenilor pe www.taraluiandrei.ro până pe 18 decemebrie.

Jitienii au mare nevoie de voturile noastre pentru a câştiga finanţare în vederea punerii în practică a unei idei ce vizează menţinerea tradiţiilor în zonă. Cunoscută ca o localitate în care tradiţiile încă se mai păstrează, Jitia se bucură de existenţa unor oameni care doresc să dezvolte comunitatea şi cercul tradiţional care funcţionează de câteva luni pe lângă unitatea de învăţământ din comună. Astfel, Şcoala Jitia a înscris proiectul Noi suntem Jitia” în concursul “Idei în Ţara lui Andrei” pentru care speră la câştigarea unei finanaţări de 5 mii de euro pentru a putea concretiza activităţile gândite pentru ca cei mici să înveţe să păstreze tradiţiile. “Jitia este o comună de munte din curbura Carpaţilor, aşezată într-o zonă de interferenţă a culturilor celor trei provincii istorice româneşti. Dezvoltăm un centru de resurse tradiţonale, cu ateliere practice şi un mini-muzeu cu foto, obiecte, mărturii ale trecutului Jitiei. În cadrul şcolii îşi desfăşoară activitatea Ansamblul Chindia în care sunt peste 30 de şcolari, iar la nivel de comună Ansamblul Brâul de la Jitia, înfiinţat din 1955 şi care a dus faimă brâului în ţară şi în lumea întreagă, format până de curând majoritar din adulţi, acum dorindu-se o întinerire”, se arată în descrierea proiectului. Cele două ansambluri locale participă la evenimente interjudeţene şi chiar naţionale promovând astfel cântecul, dansul popular şi portul deosebit din Jitia. “Prin proiect vom da un avânt practic „Cercului de creaţie tradiţională – Zestrea Satului” ce există de 3 luni în cadrul Şcolii Gimnaziale Jitia şi aflat în faza de organizare, cu rolul de a atrage cât mai mulţi copii care doresc să sprijine comunitatea şi să creem o punte între generaţii prin aducerea laolaltă a meşterilor populari locali şi elevilor”, se mai arată în descrierea proiectului.
 

Târg cu obiecte lucrate manual de copii
 

 

Iniţiatorul proiectului este profesorul de istorie Sorin Pantelimon, care are şi un blog prin care susţine şi promovează comuna natală

Printre activităţile ce vor fi realizate, dacă va fi câştigată finanţarea, se numără confecţionarea pieselor costumului popular specific zonei, prin iniţierea copiilor în tainele ţesutului, cusutului cămăşilor populare, împletit, croşetat, confecţionare opinci, flori pentru bradul de nuntă, confecţionarea măştilor. Se intenţionează crearea unui blog al proiectului pe care vor fi postate filme despre tradiţiile zonei şi acţiunile proiectului, va fi organizat un târg cu obiecte lucrate manual de copii cu ocazia zilelor comunei şi a Festivalului folcloric Poiana Negari care ale loc în fiecare vară la Jitia şi unde vin invitaţi din alte judeţe. Partener în cadrul acestui proiect este Asociaţia Clubul de Turism Proilavia, organizaţie cu experienţă în proiecte şi acţiuni rurale, de promovare a tradiţiilor, ce derulează împreună cu membri ai comunităţii activităţi în această zonă.

Se vrea înfiinţarea unui muzeu al locului
 

Ansamblurile Chindia şi Brâul de la Jitia promovează tradiţiile zonei prin participarea lor la diferite concursuri şi festivaluri, însă la Jitia nu există un loc amenajat în care cei dornici să înveţe tradiţiile. “Sunt copii şi tineri ce doresc să lucreze practic, nu doar să îmbrace costumele populare şi să vadă meşterii lucrând. Susţinerea „Cercului de creaţie tradiţională – Zestrea satului”, înfiinţat recent, a creat o emulaţie a elevilor de a învăţa practic şi a se implica, iar un mini-muzeu al satului este necesar, obligatoriu. Cu materiale puţine, este greu ca acest cerc să continue şi să reziste”, arată iniţiatorul proiectului, profesorul de istorie Sorin Pantelimon. Acesta consideră că prin punerea în practică a ideilor din cadrul acestui proiect se dezvoltă spiritul antreprenorial rural şi creşte implicarea tinerilor în dezvoltarea comunităţii. Proiectul este gândit să se desfăşoare pe parcursul a 6 luni şi are un grup ţintă de 60 de copii şi tineri şi 8 adulţi. Se preconizează că peste 500 membri ai comunităţii vor contribui la amenajarea muzeului, vor transmite copiilor (prin foto, obiecte) tradiţiile şi obiceiurile locului.

Beneficiari indirecţi ai proiectului vor fi şi alţi copii şi tineri din comunele situate în zona şi pe valea râului Râmnicul Sărat. “Am pornit din nevoia păstrării şi valorificării tradiţiilor locale, elemente ce reprezintă cartea de identitate a comunităţii noastre. Meşterii populari au îmbătrânit, iar interesul pentru produsele lor este tot mai scăzut. Acum e momentul să revigorăm comunitatea, de jos în sus, prin valorificarea economică şi socială a tradiţiilor şi meşteşugurilor moştenite”, motivează iniţerea proiectului Sorin Pantelimon.
 

Voturi până pe 18 decembrie
 

Proiectul poate fi votat până pe data de 18 decembrie 2015, ora 16,00, pe site-ul www.taraluiandrei.ro /idei-din-tla. În paralele un juriu evaluează proiectele înscrise, câştigătorii urmând să fie anunţaţi pe 20 ianuarie 2016. Proiectele care obţin punctajul cel mai mare din partea juriului şi cele mai multe voturi din partea comunităţii Ţării lui Andrei sunt finanţate de OMV Petrom cu granturi în valoare de până la 5.000 euro, respectiv până la 15.000 euro, în limita bugetului disponibil de 200.000 euro. Proiectul depus de Şcoala Jitia se încadrează la finanţare sub 5.000 euro. Votează şi tu AICI! (M. VLĂDESCU)

 

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.