Educație

Clubul de lectură din Odobești a împlinit doi ani

Ziarul de Vrancea
7 dec 2015 687 vizualizări
Pornind de la premiza că educația începe la vârstă fragedă, iar cititul se deprinde cel mai bine în mijlocul cărților, de doi ani la Biblioteca Publică din Odobești își desfășoară activitatea Clubul de lectură ”Prietenii cărții”, coordonat de prof. Mirela Vetrescu.

Pornit în 2013 ca un proiect educațional experimental, clubul a devenit o activitate permanentă a Bibliotecii Publice din Odobești, cu program fix și o cerere de participanți din ce în ce mai mare. Activitățile clubului sunt complementare activității educaționale din Școală și vin în sprijinul elevilor și al părinților. Asta explică succesul acestui proiect, interesul de care se bucură atât din partea copiilor, cât și din partea părinților și a cadrelor didactice. Practic, în jurul clubului a fost înființată în acest an Secția pentru copii a Bibliotecii din Odobești. Aniversarea a doi ani de activitate a fost ocazia pentru cei mici să se bucure încă o dată de poveștile fără egal ale copilăriei, de daruri din partea organizatorilor și nu în ultimul rând a fost un moment în care cei mici au trecut în revistă activitățile realizate împreună și au constatat ei înșiși că lumea cărților este mult mai frumoasă decât lumea virtuală. Proiectul nu ar fi fost posibil fără sprijinul financiar din partea autorităților locale, care a permis amenajarea spațiului, achiziționarea de carte pentru copii și aparatura eletronică necesară desfășurării activităților educaționale. Un dar frumos a fost tortul delicios din partea Cofetăriei ”Marco” din Focșani. Este bine de reținut că fiecare leu investit în educație depășește în profit, pe termen lung, orice tip de investiție din alt domeniu pentru că investiția în educație înseamnă investiție în resursă umană.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.