Educație

Povestea celor doi fraţi care au făcut un muzeu în satul lor

Ziarul de Vrancea
15 nov 2015 7303 vizualizări
Doi fraţi inimoşi şi pricepuţi au transformat o pasiune într-o realitate greu de crezut la început u obiectele vechi şi foarte vechi, de care bătrânii satului încercau să se debareseze, au fost colecţionate şi recondiţionate, apoi expuse într-o clădire veche de peste 100 de ani u maratonistul Ilie Roşu a contribuit şi el la realizarea muzeului, devenit mândia localnicilor

Doi fraţi din Adjudu-Vechi, pasionaţi de păstrarea tradiţiilor, au realizat ceea ce toate comunităţile şi-ar dori: un muzeu al localităţii. Deşi nu a fost inaugurat încă oficial, Muzeul de etnografie şi folclor Adjudu-Vechi are vizitatori numeroşi. Amenajat în urmă cu mai bine de un an şi jumătate în şcoala veche din Adjudu-Vechi, muzeul are obiecte vechi de peste 150 de ani dar şi foarte vechi, din perioada neoliticului. Şi asta după ce, în punctul numit Islaz, cu ani în urmă a fost deschis un site arheologic, unde au fost descoperite vestigii din perioada neolitică. “Ideea înfiinţării muzeului a venit din dorinţa ca trecutul acestei aşezări de pe malul Siretului să fie cunoscută şi de tânăra generaţie. În casa părintească şi în casele unor rude existau obiecte vechi, care erau păstrate cu grijă”, ne-a spus George Mărcuţă, cel care a avut iniţiativa înfiinţării unui muzeu al locului. Acesta a fost ajutat în demersul său de fratele său Constantin Mărcuţă, angajat, de altfel, al Şcolii Adjudu-Vechi.
 

Cum a început totul
 

Fost angajat al Ministerului de Interne, în prezent pensionar, George Mărcuţă povesteşte cum a început acest demers. “Am colectat întâi un pat, o cuvertură şi câteva prosoape din borangic. Acesta a fost începutul. Au urmat apoi multe vizite la bătrânii satului, cărora le-am explicat ce vreau să fac şi i-am rugat ca obiectele vechi pe care le au să le doneze pentru muzeu. Un sprijin important am primit şi de la preotul satului, Cristea Marian, care ştia cine are astfel de obiecte vechi păstrate în gospodării”, ne-a mărturisit fostul poliţist.

Un război de ţesut, prima donaţie

Războiul de ţesut şi câteva obiecte de gospodarie din lemn sunt de la sfârşitul sec. XIX


Icoană de la 1885

Prima donaţie de la o familie a locului a fost un război de tesut, care i-a aparţinut Tincăi Balla. Au urmat oale de pregătit şi păstrat mâncarea, covoare de lână ţesute în război, meliţa – unealtă folosită la tocarea tulpinelor de cânepă, obţinute prin bunăvoinţa familiei lui Titi Moise. Mese şi scaune cu trei picioare, străchini şi linguri de lemn, covoare şi ţoale, ştergare din borangic completează un interior de casă. Au urmat apoi costume populare de femei şi copii, un cămeşoi din borangic pentru bărbaţi dar şi perechi de opinci. Foarte preţioase sunt şi uneltele folosite în gospodării: putinei pentru obţinerea untului sau  covata de lemn în care se framânta pâinea.

Muzeul este completat cu multe alte obiecte pe care numai cei care îi trec pragul le pot afla istoricul. “Pentru noi a fost o mare satisfacţie că am găsit obiecte care au peste 100 de ani, cum este războiul de ţesut, pe care fiecare gospodar îl avea în gospodărie şi îşi confecţiona hainele, covoarele. Am mers din poarta în poartă la familiile mai în vârstă şi am găsit înţelegere la acestea. Oamenii au fost încântaţi să le doneze”, ne-a mai spus George Mărcuţă. Printre localnicii care au donat se mai află învăţătorul Petrică Marin, Stratel Marin, Tinca Savin, Costică Toma, Marina Cristea, Mariţa Roşu, Ileana Mărcuţă şi mulţi alţii.

Muzeul, amenajat într-o clădire veche de peste 100 de ani



Obiectele din muzeu datează de la începutul sec. XX

Pe măsură ce colecţionau obiecte vechi, fraţii Mărcuţă le-au recondiţionat şi au decis să le expună. Spaţiul găsit pentru amenajarea micului muzeu este în clădirea în care a funcţionat şcoala din localitate. Construită în anul 1901, potrivit celor doi fraţi Mărcuţă, clădirea s-a dovedit a fi potrivită pentru proiectul lor. Aceasta necesită însă unele reparaţii pe care cei doi doresc să le realizeze în timp. Mărturisesc însă că îşi doresc să realizeze, cu mâinile proprii, o casă tradiţională. Până atunci, în muzeul amenajat în două încăperi şi un hol ale fostei şcoli se adună tot mai multe obiecte pe care localnicii le donează. Din acest motiv cei doi doresc să extindă muzeul pe care apoi să-l inaugureze, oficial, anul viitor.

Proiecte de viitor

Muzeul are şi un colţ destinat maratonistului Ilie Roşu, fiu al satului Adjudu-Vechi, ce conţine fotografii şi tricouri de la cele peste o sută de maratoane la care acesta a participat. Fraţii Mărcuţă nu ne-au ascuns faptul că intenţionează, împreună cu maratonistul Ilie Roşu, să realizeze pe viitor şi monografia localităţii Adjudu-Vechi. (M. VLĂDESCU)


Istoricul localităţii Adjudu-Vechi

Localitatea Adjudu-Vechi a fost menţionată documentar de domnul Iliaş Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, într-un act emis pentru prima dată în 9 aprilie 1433 cu numele Adjudu Vechi, ca punct de vamă. Amplasat pe locul intersecţiei a două rute comerciale: valea Siretului şi valea Trotuşului, Adjudul s-a dezvoltat ca târg, obţinând în secolul XVI statutul de centru de ţinut. Dar amplasarea favorabila transportului şi comerţului a fost şi un dezavantaj, întrucât a trebuit să suporte numeroase distrugeri cauzate de războaiele dintre imperiile vecine. În secolul XVIII, datorită revărsărilor Siretului, o parte din populaţie a fost nevoită să se mute pe un amplasament la 5 km sud de aşezarea veche, întemeind Adjudul Nou. Aceasta avea să eclipseze vechea aşezare şi să mute în favoarea ei centrul de greutate. Deja la 15 februarie 1895, cancelaria lui Mihail Constantin Şuţu emitea un document prin care recunoştea Adjudul Nou ca târg. După această recunoaştere a urmat o dezvoltare rapidă. În 1833 Adjudul avea statut de târg-oraş. Adjudu Vechi a rămas un sat adiacent oraşului, astăzi sat component. Un moment important în dezvoltarea Adjudului l-a reprezentat construcţia căilor ferate pe valea Siretului, începând cu anul 1874. În 1884 s-a construit şi ramificaţia de la Adjud la Târgu Ocna. Tot atunci la Adjud a fost construit un depou feroviar care a plasat oraşul pe harta punctelor feroviare majore din întreaga reţea feroviară. (George Mărcuţă) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.