Educație

CNU şi-a amanat Balul Bobocilor pentru luna ianuarie

Ziarul de Vrancea
6 nov 2015 1249 vizualizări
Acesta va fi inclus în Zilele CNU, care vor cuprinde şi un concert Taxi

După Colegiul “Edmond Nicolau”, un alt colegiu focşănean şi-a amanat Balul Bobocilor. Acesta este Colegiul Naţional “Unirea” care a decis ca balul destinat bobocilor de la liceu să aibă loc, în acest an şcolar, în luna ianuarie 2016. “Balul Bobocilor CNU se va desfăşura, sub o formă sau alta, în săptămana 18-24 ianuarie 2016”, anunţă directorul CNU, profesorul Cornel Noană. Decizia, potrivit acestuia, are legătură atat cu evenimentele de la Colectiv, dar şi cu faptul că se intenţionează organizarea într-o altă manieră decat cea clasică. Prin urmare, s-a decis ca Balul Bobocilor să aibă loc în luna ianuarie 2016, cand CNU aniversează 150 de ani de existenţă. Manifestările dedicate evenimentului vor fi ample şi se vor desfăşura pe parcursul unei săptămani. Astfel, acestea vor cuprinde o zi a sportului la CNU, în care invitat este trăgătorul Alin Moldoveanu, campion olimpic, absolvent al colegiului focşănean, o zi a tradiţiilor populare, o zi a celebrităţilor, în care vor fi prezenţi absolvenţi ai CNU, în prezent oameni cunoscuţi în diferite domenii, precum antropologul Gheorghiţă Geană sau jurnalistul Costi Rogozanu. Reprezentanţii CNU mai intenţionează tipărirea unui album cu imagini ale colegiului în cei 150 de ani de existenţă, precum şi a unui album cu urări şi ganduri ale celor care i-au trecut pragul. Nu în ultimul rand, tot de Zilele CNU se pregăteşte un concert Taxi, trupa romanească de succes care a compus şi imnul colegiului focşănean. CNU a lansat şi un site al aniversării ce poate fi vizualizat accesand  http://unirea150.lufo.ro/index.php . (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.