Educație

Au început lucrările pentru amenajarea Muzeului Satului la Năruja

Ziarul de Vrancea
5 nov 2015 1058 vizualizări
El va funcţiona în clădirea veche a primăriei din localitate, utilizată ca depozit, în ultimii ani

Clădirea fostei Primării Năruja este reabilitată în această perioadă pentru a fi transformată în muzeu. Acesta ar urma să poarte numele de “Comoara Vrancei” şi ar putea fi deschis foarte probabil anul viitor. Iniţiativa îi aparţine Adrianei Bratie, bibliotecar şi director al Căminului Cultural din Năruja, care a adunat, cu ajutorul localnicilor dornici de a păstra tradiţiile şi obiceiurile zonei, obiecte vechi şi valoroase care le-au aparţinut bunicilor locului. O parte dintre acestea sunt expuse deja la Căminul Cultural, însă muzeul va cuprinde o mare parte dintre obiectele donate de bătrâni. Vlaicu Ionaşc, unul dintre puţinii Şindrila este pregătită prin metode învăţate de la strămoşi

meseriaşi  din Năruja, care se pricepe să bată şindrilă, lucrează de zor la înlocuirea vechiului acoperiş, după ce o pregăteşte în prealabil prin metode învăţate de la strămoşii noştri.

La aflarea veştii amenajării unui muzeu, localnicii au donat obiecte foarte vechi, însă cei care nu au făcut-o deja şi care mai au mici comori prin podurile caselor sau în cuferele moştenite sunt aşteptaţi să le doneze, astfel încât muzeul satului Năruja să fie cât mai bogat. Clădirea în care a funcţionat primăria fusese abandonată, din cauza vechimii, şi transformată în depozit pentru alimentele primite de la Uniunea Europeană destinate celor cu venituri reduse. Noul muzeu ar urma să cuprindă şi Colecţia Simion Hârnea, în cadrul căreia vor fi expuse obiecte personale ale folcloristului: cărţi, mobilier, precum şi costume tradiţionale. Simion Hârnea nu a fost numai un culegător de folclor, dar şi un animator al vieţii culturale de pe valea Nărujei, înfiinţând căminul cultural din comuna Năruja care îi poartă numele şi unde se găseşte şi o casă memorială. În Vrancea, potrivit Institutului Naţional al Patrimoniului, funcţionează 29 de muzee şi colecţii muzeale, însă cele mai multe nu au un program de vizitare pentru public. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.