Educație

Concurs interdisciplinar şi simpozion naţional pe teme de religie

Ziarul de Vrancea
4 nov 2015 1292 vizualizări
Profesorii şi elevii interesaţi trebuie să-şi trimită lucrările până pe 10 decembrie 2015

Cadrele didactice şi elevii din învăţământul preuniversitar vrâncean pot participa la Concursul Şcolar Interdisciplinar “Naşterea Domnului – Lumină, datini şi culoare”, ajuns la a V-a ediţie, precum şi la Simpozionul Naţional cu Participare Internaţională “Perspective transcurriculare şi interconfesionale asupra sărbătorii Naşterii Domnului”, ajuns la a II-a ediţie. Organizate de Şcoala Gimnazială “Ion Neculce” Iaşi, atât concursul cât şi simpozionul au loc în luna decembrie 2015. Concursul Şcolar Interdisciplinar „Naşterea Domnului – Lumină, Datini şi Culoare” se adresează tuturor elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi se desfăşoară pe secţiuni: arte plastice şi vizuale şi literatură - religie. Pentru a putea participa la secţiunea arte plastice elevii trebuie să realizeze lucrări în format A4, în orice tehnică se doreşte: pictură, acuarelă, tehnica stropirii, tehnica grafitti, carioca, creioane cerate, etc. Lucrările trebuie etichetate în colţul din dreapta, jos, cuprinzând numele elevului, al profesorului coordonator, clasa, şcoala, precum şi localitatea. Lucrările din cadrul domeniului arte vizuale trebuie realizate în format A3 şi pot reprezenta fotografii/afişe/postere care să surprindă ideea centrală a temei concursului. Lucrările trebuie etichetate în colţul din dreapta, jos, cuprinzând numele elevului, al profesorului coordonator, clasa, şcoala, precum şi localitatea. Pentru secţiunea literatură - religie elevii pot realiza o lucrare cu caracter ştiinţific interdisciplinar, pe care o vor susţine în faţa unui juriu, utilizând metode moderne care implică folosirea calculatorului. Lucrarea scrisă trebuie să aibă cel mult 5 pagini şi va fi tehnoredactată cu caractere times new roman, 12, la 1 rând, folosind caractere specific româneşti. De asemenea, participanţii pot trimite eseuri/creaţii literare care să surpindă tema concursului. Lucrarea scrisă trebuie să aibă cel mult 3 pagini şi tehnoredactată cu caractere times new roman, 12, la 1 rând, folosind caractere specific româneşti. Lucrările cadrelor didactice şi ale elevilor, precum şi fişele de înscriere completate trebuie trimise, până pe 10 decembrie 2015, la adresele de e-mail ale responsabililor secţiunii: prof. Marilena Spiridon-Bîrsan, e-mail: spiridonbirsan_marilena@yahoo.com; ID skype: spiridonbirsan_marilena, tel.: A40751835289, prof. Corina Lavric, e-mail: corinalavric86@gmail.com, tel. 0762281488. Premierea va avea loc pe 12 decembrie 2015, de la ora 9:00 la Biblioteca Judeţeană ”Ghe. Asachi” Iaşi. Tot atunci va avea loc şi simpozionul naţional cu participare internaţională „Perspective transcurriculare şi interconfesionale asupra sărbătorii Naşterii Domnului”, adresat tuturor celor interesaţi de interdependenţa dintre artă, literatură şi religie. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.