Educație

Simion Mehedinţi, 147 de ani de la naştere (1868 - 1962)

Ziarul de Vrancea
13 oct 2015 1190 vizualizări
"O educaţie falsă poate ucide mai repede decât orice microb". Simion Mehedinţi

Săptămâna aceasta, la 16 octombrie 2015, se împlinesc 147 de ani de la naşterea savantului Simion Mehedinţi, la Soveja - Ţara Mioriţei -, unde Alecu Russo a aflat "Cântecul meoarei”, cu doar 22 de ani înainte.
De 25 de ani, Asociaţia Personalului Didactic ,"Simion Mehedinţi” ţine aprinsă făclia memoriei celui care a fost fondatorul geografiei române moderne, a celui care a făcut legătura între geografie, istorie şi etnografie: "istoria este geografie în mişcare şi etnografie în permanentă prefacere”.
Deseori auzim pe mai multe registre, fie în tragic, fie în dispreţ sau în băşcălie, că nu avem modele, motiv pentru care le căutăm pe alte meleaguri şi le ignorăm, ba mai mult, le dispreţuim pe ale noastre.
Ziua de 16 octombrie a fiecărui an ar trebui să fie un prilej şi un motiv pentru a ne aduna şi a vedea exemplul pe care ni-l dă Mehedinţi în multe domenii: geografie, istorie, educaţie, etnologie, publicistică, sociologie etc.
Noi ne facem datoria de a transmite în fiecare an acest tabel cronologic al vieţii şi operei savantului vrâncean, ca un preambul al activităţii "Zilele Simion Mehedinţi”, aflată la a 25-a aniversare.

*   *   *
1868, octombrie 16. Se naşte la Soveja în fostul Judeţ Putna.
1892, februarie 14. Îşi ia examenul de licenţă cu lucrarea: "Ideile lui J.J. Rousseau asupra educaţiei”. În comisie era şi Titu Maiorescu.
1900, noiembrie. La Universitatea din Bucureşti ia fiinţă prima catedră de Geografie, încredinţată lui Simon Mehedinţi. La cursul inaugural (3 noiembrie), participă şi Titu Maiorescu.
1900. Începe colaborarea la Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie, devenind preşedintele comitetului de redacţie până în 1944.
1901. La rugămintea lui Spiru Haret, începe elaborarea de manuale şcolare de geografie pentru toate treptele de învăţământ. (1901-1948)
1904. Organizează la Iaşi primul Congres al profesorilor de geografie. 
1907. La insistenţele lui Titu Maiorescu, preia direcţia revistei Convorbiri literare, până în anul 1924.
1910, februarie. Apare lucrarea Titu Maiorescu (notiţe biografice).
1913. Apare lucrarea Poporul (cuvinte către studenţi).
1914, septembrie 14. Fondează şi redactează Dumineca Poporului, foaie pentru ridicarea poporului, până în decembrie 1933, cu o întrerupere de doi ani (aug. 1916 - sept 1918). 
1915, mai 15. Este ales membru titular al Academiei Române.
1918, martie-octombrie. Este ministru al Instrucţiunii publice şi cultelor în Guvernul Marghiloman. Trece prin Parlament: Lege pentru eforiile şcolare şi Lege pentru şcolile pregătitoare şi seminariile normale.
1919, martie 31 - decembrie 31. Editează revista Munca, socială, politică şi economică, în codirectorat cu: C. Garoflid şi M. şeulescu.
1919. Apar lucrările: Altă creştere. Şcoala muncii; Oameni de la munte.
1920. Apare lucrarea Politica de vorbe şi omul de stat.
1923. Publică în volum şcoala poporului.
1928. Apare L’ecole de paix (şcoala păcii).
1930. Apare Terra, introducere în geografie ca ştiinţă.
1940. Publică Trilogii: Ştiinţa-Şcoala-Viaţa, cu aplicări la poporul român.
1941. Apare Creştinismul românesc, adaos la caracterizarea etnografică a poporului român.
1943. Editura fundaţiilor Regale publică primul volum din Opere complete (partea I şi partea a II-a), ediţie plănuită în 14 volume.
1946. Îşi tipăreşte memoriile sub titlul Premise şi concluzii la Terra.
1948-1962. Suportă cenzura totalitară, fiind marginalizat de comunişti.
1962, decembrie 14. Se stinge din viaţă. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.
Postumitatea: 1968. Sărbătorirea, la Soveja, a centenarului naşterii savantului; 
1993, octombrie 24. La iniţiativa familiei şi a Asociaţiei "Simon Mehedinţi”, este reînhumat la Soveja, alături de strămoşii săi, aşa cum şi-a dorit din timpul vieţii.
2012, octombrie 19-20, Focşani-Soveja. Comemorarea semicentenarului morţii savantului.
Apariţii postume inedite:
2000. Goethe şi Eminescu, Ed. Terra, Focşani;
2001. La ceas de taină - conferinţe radio, Ed. Terra, Focşani;
2008. Ethnos, o introducere în studiul omenirii, Ed. Terra, Focşani;
2012. Caiete, vol. I, Ed. Terra, Focşani;
Lucrări despre Simion Mehedinţi:
1995. V. I. Ţiroiu - Cum am colaborat cu profesorul Simion Mehedinţi”;
2003. Costică Neagu - Simion Mehedinţi, biobibliografie;
2004. Costică Neagu - Simion Mehedinţi, pedagog de vocaţie;
2004. Mihai Ielenicz, Mihail Grigore, Costică Neagu - Simion Mehedinţi, volum omagial;
2009. Costică Neagu - Simion Mehedinţi, prozator şi publicist;
2014. Costică Neagu - Dumineca Poporului, repere monografice, vol. I-II.


Costică NEAGU 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.