Educație

Salonul de caricatură MilcoVeritas va debuta marţi la Odobeşti

Ziarul de Vrancea
8 oct 2015 1453 vizualizări
Cei care s-au săturat de bacanalele festivalului care afumă Focşanii se pot îmbogăţi spiritual admirând lucrările graficienilor la Odobeşti. Iată câteva dintre lucrările expuse la Odobeşti, preluate prin amabilitatea organizatorilor de la Casa de Cultură din Odobeşti

După aproape un deceniu de abandon din partea instituţiilor de cultură din judeţ, Salonul de Grafică Satirică MilcoVeritas se va deschide marţi, 13 octombrie, la Odobeşti. Reluarea evenimentului a fost primită cu bucurie de profesioniştii din ţară şi din străinătate, care au trimis încă din vară lucrări inspirate din actualitatea imediată, politică şi economică. Înfiinţată în 1979 de profesorul Nicolae Savu şi graficianul Constantin Pavel, manifestarea a intrat în circuitul cultural românesc şi, până la sfârşitul anilor ́90, a fost un eveniment cultural la care au participat cei mai importanţi graficieni români. Ediţia 2015 este organizată de Casa de Cultură din Odobeşti, care doreşte să salveze în felul acesta istoria acestei mişcări cultural-artistice şi să perenizeze un eveniment cultural de excepţie. Salonul de grafică şi cel literar de la Dragosloveni au fost până la sfârşitul anilor  ́ 90 cele mai importante repere ale emulaţiei culturale din Vrancea postbelică. Pentru ediţia din acest an au trimis lucrări Costel Pătrăşcan – România, Konstantin Kazanchev- Ucraina, Boris Erenburg – Israel, Horia Crisan – Romania, Liviu Stănilă- Romania, Bogdan Petry – Romania, Huseyin Cakmak – Cipru, Constantin Ciosu – România, Carlos Amorim – Brazilia,  Gianfranco Uber – Italia, Constantin Pavel- România, Cristina Sampaio – Portugalia şi Cristian Topan – Romania. Reluarea evenimentului s-a făcut cu sprijinul graficianului Constantin Pavel, care a fost interfaţa dintre organizatori şi graficieni. Peste 50 de lucrări expuse în condiţii grafice deosebite - nu pe cartoane agăţate pe pereţi, cum se întâplă de obicei - plus 2 simeze cu lucrările graficienilor Costel Pătrăşcan şi Cristian Topan îi aşteaptă pe cei care îndrăgesc imaginea, cultivă toleranţa şi ironia în faţa realităţilor complexe ale vieţii. Vernisajul salonului va avea loc la ora 17, în Foyerul Bibliotecii Publice din localitate. Cei care s-au săturat de bacanalele festivalului care a afumat o săptămână Focşanii se pot îmbogăţi spiritual admirând lucrările graficienilor la Odobeşti, expoziţia fiind deschisă până la sfârşitul lunii. (C. MARIN)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.