Educație

Invitaţi din şapte ţări la Liceul „Slavici” din Panciu

Ziarul de Vrancea
28 sep 2015 622 vizualizări
Proiectul este un parteneriat strategic între unităţi şcolare din şapte ţări europene

Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu a fost gazda, zilele trecute, celei de-a doua mobilităţi în cadrul proiectului Erasmus Plus „Roll the dice”, derulat în parteneriat cu şcoli din Spania, Portugalia, Ungaria, Slovacia, Polonia şi Turcia. Finanţat de Comisia Europeană, proiectul a fost creat ca răspuns la nevoia curentă a societăţii de a „concilia” şcoala şi familia, dar şi învăţatul cu distracţia, pentru a veni în beneficiul elevilor  şi, prin urmare, al societăţii, după cum transmit reprezentanţii liceului păncean. Echipa părţii române, coordonată de profesoara Maricica Apreutesei, a fost gazda întâlnirii care a cuprins mai multe activităţi. În prima zi, oaspeţii, câte patru elevi şi două cadre didactice din fiecare ţară, au vizitat liceul din Panciu şi s-au familiarizat cu tradiţiile culturale româneşti.  Elevii gazdă au prezentat un program artistic, iar Corul „Cantabile” a interpretat imnul proiectului compus de profesorul Andrei Igor Manovici pe versurile profesoarei Luiza Micu. Cea de-a doua zi a fost rezervată învăţării imnului, activităţilor „Ce ştii despre ţara mea” şi „Jocuri şi activităţi la clasă”.  Ziua a treia a fost dedicată jocurilor, oaspeţii fiind învăţaţi „Nu te supăra frate”, în care 26 de elevi străini şi 14 gimnazişti pănceni s-au distrat timp de patru ore, cât a durat competiţia şi au conversat în limba engleză. Ultima zi a întâlnirii a fost dedicată jocurilor de teren care s-au  desfăşurat în cadrul natural oferit de tabăra de la Gălăciuc. Aici s-au pus întrebări şi s-au împărtăşit impresii, îmbunătăţindu-se competenţele de conversaţie în limba engleză. Următoarea mobilitate prevăzută în proiect va avea loc în Lakitelek, Ungaria în aprilie 2016. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.