Educație

Inspectoratul Şcolar face selecţie de metodişti

Ziarul de Vrancea
21 sep 2015 2360 vizualizări
Cadrele didactice care doresc să devină membre ale corpului de metodişti trebuie să se înscrie la Inspectoratul Şcolar până pe 5 octombrie u metodiştii sunt, în principal, cei care realizează inspecţiile de grad Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea face selecţie de profesori metodişti.

Cei care doresc să facă parte din corpul metodiştilor pentru următorii doi ani trebuie să-şi depună dosarele la IŞJ până pe 5 octombrie 2015. CV-ul şi dosarele vor fi evaluate până pe 12 octombrie, pentru fiecare disciplină în parte, dată la care se afişează rezultatele şi se programează interviul. Rezultatele vor fi făcute publice pe 19 octombrie. Pentru înscrierea la selecţia pentru funcţia de metodist cadrele didactice trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă studii universitare, finalizate cu diplomă de licenţă, corespunzătoare funcţiei didactice; să fie titulare în învăţământul preuniversitar; să aibă cel puţin gradul didactic II; să facă dovada acumulării a 90 de credite transferabile în ultimii 5 ani; să aibă calificativul “Foarte bine” în ultimii 5 ani; să nu ocupe funcţii de conducere sau îndrumare şi control, prevăzute la art 256 din Legea Educaţiei Naţionale nr 1/2011. Prin derogare de la acest punct conducerea IŞJ poate hotărâ selecţia în corpul metodiştilor a directorilor grădiniţelor cu program prelungit.

Cine face selecţia

Selecţia se face de către o comisie stabilită la nivelul IŞJ, formată din inspectorul general adjunct, inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resursei umane şi inspectorul de specialitate pe fiecare disciplină. Evaluarea CV-ului se face pe baza itemilor şi punctajelor din fişa elaborată de IŞJ. Punctajul maxim al probei este de 50 puncte, iar cel minim de 30 puncte. Interviul este susţinut în faţa inspectorului şcolar al disciplinei şi a unui reprezentant al Consiliului Consultativ al disciplinei. Şi la această probă punctajul maxim este de 50 puncte, iar cel minim de 30 puncte. Nu se admit contestaţii, transmit reprezentanţii IŞJ. Punctajul minim de promovare este 60 puncte, existând condiţia promovării fiecărei probe în parte, iar punctajul maxim este de 100 puncte. “Locurile disponibile în corpul metodiştilor la fiecare disciplină se ocupă în ordinea descrescătoare a punctajelor finale obţinute”, se arată în procedura de selecţie a profesorilor metodişti, elaborateă de IŞJ Vrancea.

Atribuţiile profesorilor metodişti

Selecţia profesorilor metodişti pe discipline se realizează la 2 ani, pe baza dosarului depus de fiecare candidat. Completarea corpului metodiştilor, între cele două selecţii succesive, se face doar în perioada 15-25 septembrie a fiecărui an în care nu se organizează selecţie, în funcţie de numărul locurilor devenite vacante la fiecare disciplină. În acest caz, completarea corpului metodiştilor se face de către Consiliul Consultativ al disciplinei şi este valabilă până la organizarea unei noi selecţii. Numărul de profesori metodişti poate fi variabil de la o disciplină la alta, în funcţie de numărul de cadre didactice existent la nivelul disciplinei. Astfel, numărul de metodişti pe fiecare disciplină poate fi cel mult 5% din numărul de cadre existent la diciplina respectivă. Profesorii metodişti au ca atribuţii realizarea inspecţiilor curente şi speciale cadrelor didactice care sunt înscrise la obţinerea unui grad didactic sau celor care au obţinut doctoratul şi doresc echivalarea acestuia cu gradul didactic I. De asemenea, metodiştii pot efectua şi inspecţii specifice activităţii de inspecţie şcolară a IŞJ, în şcolile din judeţ. (M. VLĂDESCU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
morprpp, acum 3136 zile, 23 ore, 21 minute, 16 secunde
d-.haa,,,,, l.d. ce om, ce caracte.............ha hahhh
Alexandra, acum 3138 zile, 8 ore, 57 minute, 44 secunde
Avem Inspector General adjunct...Adjunctul cui ??? Lipsa de logica e ridicola, mai ales in domeniul Educatiei!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.