Educație

Colţul profesorului

Ziarul de Vrancea
20 sep 2015 824 vizualizări
Lansare de carte profesor Ioana Dumitrescu

Sâmbâtă, 19 septembrie 215, la Şcoala Gimnazială Jitia s-a desfăşurat o manifestare culturală cu ocazia lansării de către doamna profesor Ioana Dumitrescu, autoarea primei monografii a comunei Jitia, a unui nou volum de amintiri cu titlul „Franturi de viaţă” şi a unei cărţi de poezii pentru copii „Tu copile să iei seama”.
Evenimentul a debutat cu o conferinţă pe teme medicale unde au fost invitaţi doctorul Constantin Buză, un specialist radiolog renumit şi bine cunoscut în lumea medicală, iar din partea Dispensarului Jitia asistent Marcela Marinescu. În cea de-a doua parte doamna profesor Ioana Dumitrescu a prezentat cele două cărţi, prilej cu care au luat cuvântul şi unii dintre invitaţi, printre care şi cunoscutul publicist vrâncean Cezar Cherciu, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Al. Ioan Cuza” din Focşani. În final manifestarea s-a încheiat cu un program artistic, susţinut de către cadrele didactice şi elevii Şcolii Gimnaziale Jitia. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.