Educație

Video!!! Robotul cuzist de explorare spaţială este gata!

Silvia Vrînceanu
10 sep 2015 2224 vizualizări
Deşi pare o joacă, proiectul dezvoltat de aceşti tineri inteligenţi ar putea deveni realitate într-o nu prea îndepărtată zi.

Elevii pasionaţi de robotică de la Colegiul "Al. I. Cuza", reuniţi în echipa IRIS robotics, au reuşit să finalizeze vehiculul spaţial menit să exploreze noi planete, cu care se vor prezenta la Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO, organizată de Agentia Spatială Romană (ROSA) în colaborare cu Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială. Finala concursului va avea loc la finalul acestei săptămâni, în judeţul Buzău, iar la startul competiţiei s-au aliniat opt echipe din ţară. Roverul celor de la IRIS robotics, care cântăreşte 2,5 kilograme, este gata să demonstreze cum poate explora planetele necunoscute omului. Micul vehicul se mişcă teleghidat cu ajutorul unui joystick şi este dotat cu şenile pentru că este gândit să acţioneze în medii accidentate. Robotul filmează, înregistrează şi prelevează probe cu o ... linguriţă, improvizaţia amuzantă la care s-a gândit echipa de proiect. Roverul poate prelua imagini video din mediul studiat cu ajutorul unei camere wireless, pe care le poate transmite la un calculator.

Și-au împărțit responsabilitățile


Trei elevi de la specializarea matematică-informatică au lucrat împreună pentru realizarea robotului. "Pentru acest proiect s-a lucrat încă din luna mai. Fiecare membru al echipei a avut un rol bine stabilit: eu m-am ocupat de construcţia structurii mecanice şi de parte de circuite electronice. De asemenea, eu m-am ocupat de programarea şi dezvoltarea funcţiilor roverului pentru îndeplinirea misiunilor ştiinţifice. Tudor Măiereanu s-a ocupat de testarea roverului în diferite condiţii şi administrarea paginii de facebook, documentarea despre misiunea ştiintifică şi traducerea în engleză a raportului ştiintific. Ana Dragomirescu este responsabilă cu analizarea şi interpretarea datelor primite de la senzori, diseminarea concluziilor finale asupra demersurilor ştiinţifice ale roverului şi împărtăşirea rezultatelor proiectului", ne-a relatat Andrei Marin, liderul elevilor implicaţi în proiect.

Un proiect care crede în viitor

Zilele trecute, alături de profesoara Alina Măiereanu, cea care coordonează echipa din punct de vedere ştiinţific, tinerii au pus roboţelul la treabă şi au simulat trimiterea lui într-un mediu extraterestru. Sunt mulţumiţi de ce a ieşit şi speră să se numere printre premianţii competiţiei. Este bine de ştiut că un asemenea rover poate culege informaţii preţioase din mediul pe care-l explorează, cum ar fi concentraţia de gaze inflamabile, temperatură, umiditate, presiune, altitudine, grad de iluminare, etc. "Aceste valori le va transmite prin bluetooth unui terminal de pe calculator", precizează Andrei Marin. Deşi pare o joacă, proiectul dezvoltat de aceşti tineri inteligenţi ar putea deveni realitate într-o nu prea îndepărtată zi. Aceasta cu atât mai mult cu cât se pregătesc toţi să performeze în domeniu. Ziarul nostru, care i-a susţinut în toată această perioadă, le urează succes! (Silvia Vrânceanu)

.  

Get your own valid XHTML YouTube embed code

 

Marin Iulian Andrei este absolvent al Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Focşani, specializarea matematică-informatică şi a fost admis la Facultatea de Automatică şi Calculatoare , Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi. Andrei este pasionat de informatică şi robotică şi în cadrul proiectului este responsabil cu programarea şi dezvoltarea funcțiilor roverului pentru îndeplinirea misiunilor ştiințifice. Andrei Marin a mai fost premiat la competiţii de profil, ultimele sale proiecte fiind robotul care rezolvă cubul Rubik sau robotul care joacă baschet.

 

Ana Dragomirescu este elevă în clasa a XII-a la Colegiul National "Alexandru Ioan Cuza" Focşani, specializarea matematică-informatică. Ana este pasionată de ştiințe medicale şi în cadrul proiectului este responsabilă cu analiza şi interpretarea datelor înregistrate de rover, stabilirea concluziilor finale şi diseminarea rezultatelor proiectului.

 

Tudor Cristian Maiereanu este elev în clasa a XII-a la Colegiul National "Alexandru Ioan Cuza" Focşani, specializarea matematică-informatică şi completează echipa IRIS robotics. Tudor este pasionat de informatică şi ştiințe, iar în cadrul proiectului este responsabil cu documentarea privind misiunea ştiințifică secundară, testarea roverului şi realizarea rapoartelor tehnice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.