Educație

Interesele Armatei la Odobeşti, dezvăluite într-o carte

Gabriel Sava
9 sep 2015 1041 vizualizări
In cadrul evenimentelor dedicate împlinirii unui secol de la primul război mondial, la Odobeşti au loc o lansare de carte şi o comemorare

În cadrul evenimentelor dedicate împlinirii unui secol de la Primul Război Mondial, Primăria şi Consiliul Local Odobeşti organizează sâmbătă, 12 septembrie 2015, o manifestare dedicată Armatei Române, Jandarmeriei, Eroilor care au căzut pe câmpurile de luptă şi veteranilor de război. Momentul este şi ocazia pentru lansarea în premieră a volumului „Structuri ale Jandarmeriei şi Armatei din zona Odobeştilor” (Ed. Terra, Focşani, 2015), realizat de cercetătorul Bogdan Dogaru, arhivist la Arhivele Nationale, Filiala Vrancea. Conceput ca un recurs la memorie, volumul este prima încercare de refacere a unei pagini mai puţin cunoscute din istoria militară a Vrancei. „Studiul documentelor de arhivă din perioada 1939 – 1944 i-au permis autorului să identifice şi prezenţa temporară a unor structuri ale Armatei în urbea de podgorie de pe valea Milcovului. Relatările despre acestea au fost făcute preponderent din perspectivele colaborării acestora cu administraţia locală, îndeosebi în domeniul asigurării logistice. Astfel, între unitătile militare cartiruite temporar la Odobeşti, a făcut referire la: Regimentul 5 Artilerie Grea (1939), Regimentul 66 Artilerie (ianuarie 1940), Regimentul 53 Infanterie Fortificaţii (1942), comandantul Zonei Focşani – Nămoloasa – Brăila (aprilie 1944), şi la Batalionul 10 Transmisiuni. De asemenea, a menţionat şi analizat riguros, prezenţa pentru o scurtă perioadă de timp la Odobeşti a Biroului Statistic Militar – dislocat de la Focşani – structură informativă a Marelui Stat Major al Armatei Române, destinată identificării şi supravegherii indivizilor consideraţi suspecţi şi periculoşi siguranţei statului. Având în vedere multitudinea informaţiilor lucrării, ce-i conferă un suport documentar consistent, precum şi stilul fluent, coerent al autorului, deopotrivă descriptiv şi analitic, opinez că „Structuri ale Jandarmeriei şi Armatei în zonă Odobestilor (sec. XVII-1948)” reprezintă atât o utilă sursă de studiu şi documentare pentru specialişti, dar şi o agreabilă şi incitantă lectură pentru publicul larg, îndeosebi pentru cel pasionat de istorie”, scrie în Cuvântul înainte al lucrării, General de brigadă prof.univ.dr. Adrian Stroea. Fiind un eveniment în premieră, au fost invitaţi comandanţii unităţilor militare operative din Vrancea, Poliţia, Jandarmeria, precum şi celelalte unităţi şi structuri cu responsabilităţi în domeniu. Nu vor lipsi reprezentanţii instituţiilor de cultură din judeţ şi ultimii veterani de război în viaţă, dintre care unul va sărbători zilele acestea, centenarul. Un secol de la Primul Război Mondial este prilejul pentru odobesteni să-şi redescopere istoria şi să constate că Oraşul viilor domneşti are o bogată tradiţie militară scoasă în evidenţa de volumul care va fi lansat sâmbătă la oră 11, la Bibliotecă Publică din Odobeşti. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.