Educație

Fântâna lui Cuza de la Muzeul de Istorie va intra în reabilitare

Iulia Crețu
25 aug 2015 2470 vizualizări
Fântâna a fost ridicată la începutul sec. al XIX-lea dar a fost abandonată în ultimii ani u pentru consolidare şi finisaje este nevoie de o investiţie în valoare de peste 35.000 lei

Mulţi dintre cei care au trecut prin faţa Muzeului de Istorie din Focşani, de pe b-dul Gării, nici măcar nu au băgat de seamă că în faţa casei Alaci, monument istoric, zace în paragină o altă filă de istorie a oraşului în care trăim. Este vorba despre “Fântâna lui Cuza”, la rândul ei monument, obiectiv care însă de ani de zile stă în paragină, nici vorbă să curgă vreun strop de apă la ea. Printr-un proiect de hotărâre care va ajunge în faţa consilierilor municipali,

Primăria Focşani, prin Direcţia de Dezvoltare, se angajează să reînvie fântâna din cartierul Gării. Pentru reparaţii ar fi nevoie de 35.693 lei, după cum se arată în proiectul de hotărâre. Durata de execuţie a lucrărilor ar urma să fie de jumătate de an, iar executant Direcţia de Dezvoltare. Capacităţile tehnice ale “Fântânii lui Cuza” sunt 5,3 mp suprafaţa bazinului şi 1,5 mp suprafaţa cişmelei. “În lista monumentelor întocmite înainte de anii 1970, Fântâna lui Cuza a fost trecută ca monument istoric de la finele sec. al XVIII-lea. Având în vedere că era situată în Focşanii Moldoveni se crede că datează mai sigur de la începutul secolului al XIX-lea când prin Decret Domnesc s-au înfiinţat mai multe cişmele în Focşanii Moldoveni. În lucrarea «Milcovia văzută de un călător străin» din anul 1856, opera unui ofiţer austriac, apare o gravură care se aseamănă cu cişmeaua din fotografiile făcute de către Muzeul Vrancei în anii 1975 şi 1980. În gravura respectivă apare şi stema Moldovei în nişa fântânii, ceea ce duce la concluzia că cişmeaua se afla în Focşanii Moldoveni. Având în vedere faptul că la ora prezentă se află într-o avansată stare de degradare, se impune ca reabilitarea monumentului să se facă în două etape – partea de consolidare şi partea de finisaj (refacere tencuieli, la faţade; refacere pardoseli din mozaic; realizare hidroizolaţii; refacere instalaţii pompare; refacere instalaţii canalizare)”, după cum se mai arată în proiectul de hotărâre. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.