Educație

Cupa de Streetball pentru cuziştii care construiesc roboţi

Silvia Vrînceanu
16 aug 2015 1486 vizualizări
Tinerii de la Rotaract Varana vor să se implice astfel în susţinerea colegilor care şi-au propus să construiască un robot de explorare planetară pentru Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO

Rotaract Varana Focşani a anunţat ieri că organizează Cupa Streetball Varana, duminică, 23 august, începând cu ora 16:00, pe terenul de baschet al Şcolii generale Ştefan cel Mare din Focşani, în beneficiul elevilor pasionaţi de roboţi. "Acest proiect are două obiective, primul fiind chiar organizarea unei competiţii de streetball (baschet 3x3) la nivel de amatori pentru oraşul Focşani, iar al doilea fiind strângerea de fonduri pentru elevii de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Focşani, ce formează echipa „IrisRobotics” care va construi robotul cu care vor participa la Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO. La această competiţie de streetball vor participa 16 echipe formate din jucători cu vârsta cuprinsă între 13 si 55 de ani, din oraşul Focşani şi nu numai", se arată într-un comunicat de presă al Rotaract Varana Focşani. În cadrul evenimentului sportiv vor avea loc 15 meciuri a câte 20 de minute fiecare. "Caştigătorii vor pleca acasă cu premii, medalii şi trofeul Streetball Varana. În pauzele dintre meciuri vor avea loc momente artistice: dansuri, muzică, majorete, concursuri pentru spectatori şi multe alte surprize. Pe lângă jucători, organizatori şi entertaineri, la această competiţie şi-au mai anunţat prezenţa peste 100 de persoane, împătimiţi ai baschetului sau pur şi simplu persoane care vor să vadă un spectacol sportiv", se mai arată în comunicatul de presă al organizatorilor. Streetball este o variaţie a sportului Basketball, care de obicei se joacă pe terenurile de baschet în aer liber şi care are o structură mai puţin formală.

Robotul cuziştilor are nevoie de perfecţionare

De precizat că elevii de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” Focşani ce formează echipa „IrisRobotics” se regăsesc printre cei zece finalişti ai Competiţiei Naţionale de Rovere Exo-RO, competiţie adresată elevilor de liceu din Regiunea 2 de dezvoltare a României (Sud-Est). Organizată de Agenţia Spaţială Română (ROSA), competiţia şi-a propus să-i stimuleze pe elevi să imagineze vehicule care să exploreze alte planete. Andrei Marin, Andra Panfil şi Tudor Măiereanu, cei trei elevi care fac echipă în cadrul acestui proiect, lucrează până în septembrie la construcţia robotului de explorare planetară cu care vor să cucerească juriul. Ei au prezentat deja pe Facebook un proiect al ambiţiosului robot, dar mai au nevoie de fonduri pentru varianta finală. Cinsprezece echipe din ţară au fost selectate pentru a participa la etapa finală a concursului. Rotaract Varana Focşani este un club născut ca un program al Rotary Varana Focşani, menit să implice tinerii în activităţi constructive, din care pot învăţa la fiecare pas câte ceva, ajutând în acelaşi timp societatea din care fac parte. Informaţii suplimentare despre evenimentul tinerilor rotarieni se găsesc pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/659053250861556/ unde a fost publicat şi regulamentul oficial al competiţiei de Streetball. (Silvia Vrînceanu)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.