Educație

Profesoara Maria Dochia va fi înmormântată azi 5 august, la Cimitirul Nordic, slujba începând la ora 11,00.

Ziarul de Vrancea
3 aug 2015 2344 vizualizări
Trupul neînsufleţit al profesoarei a fost depus la capela Bisericii “Sfântul Gheorghe - Nord”

Trupul neînsufleţit al profesoarei Maria Dochia a fost adus luni după-amiază  la Focşani. Acesta a fost depus la capela Bisericii “Sfântul Gheorghe - Nord”, situată pe Bulevardul Independenţei. Rude, cunoscuţi, foşti elevi şi cadre didactice au ajuns la biserica în care slujitor al Domnului este preotul Dumbravă, pentru a-şi lua rămas bun de la cea care le-a marcat existenţa. Familia a stabilit ca înmormântarea să aibă loc pe 5 august, la Cimitirul Nordic, slujba începând la ora 11,00.Cel mai probabil, cortegiul funerar va ajunge şi la Colegiul Naţional “Unirea”, unde profesoara a predat timp de 35 de ani. Maria Dochia a ajutat zeci de generaţii să descifreze tainele chimiei şi, mai mult decât atât, a contribuit esenţial la formarea a sute de medici, fiind cadru didactic la clasele de ştiinţe ale naturii, de unde cei mai mulţi absolvenţi urmează Medicina. Profesoara a fost cel mai vechi cadru didactic al Colegiului Naţional “Unirea” Focşani, unde a primit repartiţie guvernamentală în anul 1979. A dat ani la rând olimpici naţionali la chimie şi calificaţi în lotul naţional la această disciplină. Din ianuarie 2011 era inspector şcolar pentru disciplina chimie. Îndrăgita profesoară a decedat vineri la un spital din Bucureşti, în urma unei suferinţe cauzate de o boală necruţătoare. “A plecat un OM din elita dascălilor din Vrancea. A trecut frumos prin viaţă. Să-i păstrăm amintire veşnică”, scrie pe o pagină de socializare profesorul Emil Onea, coleg de cancelarie cu Maria Dochia. “Pentru că ai fost un DASCĂL desăvârşit, pentru că ai fost un OM minunat, pentru că ţi-ai legat toată cariera didactică de Liceul “UNIREA” şi pentru multe altele spuse şi nespuse, vei rămâne veşnic în inimile noastre, DOAMNA MARIA DOCHIA! Odihneşte-Te-n pace!”, este mesajul directorului CNU, Cornel Noană. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Denisa Hapau, acum 3180 zile, 16 ore, 6 minute, 18 secunde
O parte din sufletul meu, cu care am străbătut anii adolescenţei, s-a înălţat, odată cu al dumneavoastră, dragă doamnă profesoară, la ceruri. Bună, blândă, înţelegătoare, citeste integral
Denisa Hapau, acum 3180 zile, 16 ore, 8 minute, 48 secunde
O parte din sufletul meu, cu care am străbătut anii adolescenţei, s-a înălţat, odată cu al dumneavoastră, dragă doamnă profesoară, la ceruri. Bună, blândă, înţelegătoare, citeste integral
Denisa Hapau, acum 3180 zile, 18 ore, 37 minute, 57 secunde
O parte din sufletul meu, cu care am străbătut anii adolescenţei, s-a înălţat, odată cu al dumneavoastră, dragă doamnă profesoară, la ceruri. Bună, blândă, înţelegătoare, citeste integral
Stana Georgescu, acum 3181 zile, 6 ore, 11 minute, 2 secunde
O dirigintă atentă și grijulie ca o mamă a fost Doamna Maria pentru fiul meu, Felix Georgescu. O profesoară care l-a încurajat și l-a înțeles, care l-a ajutat să devina medic. Drum luminos, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.