Serviciul de contraspionaj și contrasabotaj al Ministerului Justiției (1916-1918)
.html/article/mediaPool/Serviciul_de_contraspionaj__BIROU_289397873.jpg)
Actul de naștere al Biroului de Informații și Cercetări interesând ordinea publică și siguranța generală îl reprezintă decizia comună a miniștrilor de justiție și război nr. 42.447 din 21 septembrie/4 octombrie 1916. Biroul, care funcționa pe lângă Ministerul Justiției, ca președinte pe Ioan N. Stambulescu, consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ceilalți membri erau: Aristid Alexandrescu, consilier la Înalta Curte de Justiție și Casație, Eftimie Antonescu, consilier la Curtea de Apel București, G. Corbescu, prefectul Poliției Capitalei și I. Panaitescu, directorul Siguranței Generale a Statului. Documentul care prevedea înființarea acestui birou special era semnat de ministrul de justiție Victor Antonescu și de ministrul de război Vintilă I. C. Brătianu. Membrii structurii erau ajutați în activitatea lor de mai mulți magistrați, delegați în acest sens de ministrul de justiție. Ei aveau dreptul de a face orice fel de investigații, percheziții domiciliare și cercetări, toți ofițerii de poliție judiciară fiind obligați a se conforma instrucțiunilor și dispozițiilor date de dânșii. În sfera de competență a biroului intrau cazurile deosebite: înalta trădare, sabotarea economiei naționale și spionajul. După finalizarea cercetărilor, se întocmea un referat cu propuneri pentru ministrul justiției. De regulă, cazurile erau trimise spre judecată curților marțiale de pe raza lor de competență. În cazul cetățenilor străini se decidea retragerea cetățeniei și expulzarea lor.
Dacă la începutul lui 1917, biroul era condus de un magistrat cu delegație, M. Haralamb, la 2 martie 1917 ca președinte al biroului este atestat Eftimie Antonescu. Acesta figurează ca președinte al structurii, devenită deja comisie, și la jumătatea lunii mai 1917. Prin jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 227/10 iunie 1917 (publicat în Monitorul Oficial nr. 63 din 15/28 iunie 1917) respectivul birou s-a transformat oficial în Comisia de Cercetări și Informații interesând ordinea publică și siguranța generală a Statului. Structura era compusă din 7 membri, magistrați consilieri la Înalta Curte de Justiție și Casație. Primul președinte și cei doi președinți de secții ai instanței supreme erau membri de drept. Ceilalți 4 membri urmau să fie desemnați de ministru de justiție care, la acea vreme, era M. G. Cantacuzino. În caz de necesitate, la cererea comisiei, ministrul justiției mai putea delega și alți magistrați care să ajute respectiva unitate la efectuarea cercetărilor. Magistrații delegați aveau dreptul și autoritatea de a face orice fel de investigații și percheziții domiciliare.
Transformarea structurii din birou în comisie și întărirea atribuțiilor sale s-a făcut ca urmare a volumului mare de muncă și a complexității dosarelor aflate în lucru care conțineau acte cu privire la cei bănuiți de spionaj din care reieșeau „indicii de corupțiune desfășurată în țară de diferiți agenți ai Puterilor Centrale, atât pentru a înlesni spionajul cât și în scop de a determina curente politice, contrarii intereselor naționale”. În situația excepțională în care se afla țara se impunea o nouă și amănunțită examinare a tuturor actelor din dosare, chiar efectuarea de noi cercetări acolo unde era cazul, pentru a se constata „întregul sistem de desfășurare a corupțiunii și a mijloacelor întrebuințate pentru atingerea scopurilor urmărite cum și efectele obținute prin propaganda exercitată în dauna intereselor superioare ale Statului”.
.html/mediaPool/Serviciul_de_contraspionaj__COMISIE_459682978.jpg)
Prin decizia ministrului de justiție nr. 5058/18 iulie 1917 s-a instituit nucleul comisiei compusă din cei 3 membri de drept, magistrați la Înalta Curte de Casație și Justiție: Em. Anastasiu, N. Procopescu (consilieri) și St. Mladoveanu (procuror de secție).
Magistrații civili au desfășurat activități speciale, în timpul războiului, atât în cadrul comisiei amintite cât și în cadrul instanțelor militare. Până în ianuarie 1918, conform codului de justiție militară existau două Curți Superioare Militare, una pentru partea sedentară a armatei, cealaltă pentru partea activă. În componența Curții Superioare de la partea sedentară, instanță de drept care cenzura respectarea de către curțile marțiale a marilor unități a formelor esențiale cerute de lege, intrau și 2 judecători civili aleși dintre consilierii Înaltei Curți de Casație sau ai unei curți de apel, sau dintre profesorii universitari ai facultăților de drept ori din rândul avocaților cu o vechime în profesie de cel puțin 10 ani dar care nu făceau parte, nici unii nici alții, din niciun element al armatei. Cum la instanța supremă militară de la partea activă nu erau admiși judecători civili, ministrul de război, generalul de divizie C. Iancovescu, a înaintat la 6 ianuarie 1918 un raport regelui Ferdinand propunând contopirea celor două Curți Superioare Militare într-una singură având în vedere că „experiența a dovedit că existența acestor judecători (civili), la aceste instanțe de drept, este de mare folos”. Prin decret regal, Ferdinand a aprobat a se modifica art. 37 din codul de justiție militară în sensul că acum exista o singură Curte Superioară de Justiție Militară compusă dintr-un președinte (general în activitate) și 4 membri: 2 generali (în activitate sau din rezervă) și 2 judecători civili aleși dintre consilierii Înaltei Curți de Casație sau ai unei curți de apel, sau dintre profesorii universitari ai facultăților de drept ori din rândul avocaților cu o vechime în profesie de cel puțin 10 ani dar care nu făceau parte, nici unii nici alții, din niciun element al armatei.
La nivel teritorial, magistrații civili au intrat și în componența comisiilor pentru strângerea informațiilor din teritoriul ocupat care urmau a judeca faptele funcționarilor publici ce se puseseră în serviciul autorităților militare germane, uitând cu totul scopul pentru care fuseseră lăsați în posturile lor de către statul român. Aceleași comisii erau însărcinate a judeca „și pe acei locuitori care mână în mână cu dușmanul ocupant s-au făcut împilatorii și sugrumătorii populației expusă la tot felul de jigniri și suferințe”. Fiecare comisie județeană era compusă din 3 membri: prefectul, prim președintele tribunalului și delegatul garnizoanei din reședința de județ. De exemplu în fostul Județ Putna (Vrancea de astăzi) prim președintele Tribunalului Putna, Nicolae Papadat era membru în comisie alături de prefectul Anton M. Alaci și de delegatul Garnizoanei Focșani, maiorul Costiniu.
Articol dedicat Zilei Justitiei
Bogdan Constantin Dogaru – arhivist la Arhivele Naționale Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
