Educație

Mărturii despre profesorul Chifan: "A salvat de la demolare Colegiul Unirea"

Ziarul de Vrancea
16 iul 2015 3715 vizualizări
Profesorul Chifan, condus ieri pe ultimul drum, este salvatorul liceului Unirea, autorităţile comuniste dorind să demoleze şcoala în 1977

Profesorul de matematică Nicolae Chifan a fost înhumat ieri la Cimitirul Nordic din Focşani. Acesta a fost condus pe ultimul drum de cei doi copii, de nepoţi, cunoscuţi, dar şi de unii dintre foştii elevi. Profesorul Chifan împlinise pe 29 martie 89 de ani. Decesul acestuia a survenit  pe 13 iulie 2015, pe fondul unei suferinţe pulmonare. Profesorul Chifan a predat timp de 30 de ani la Colegiul Naţional “Unirea”, fiind unul dintre cei care, în 1977, alături de regretatatul profesor Petrache Dima, s-au opus transformării liceului în gimnaziu. “A fost unul dintre profesorii cei mai devotaţi Liceului "Unirea". Era director în 1977, când, după cutremur, Liceul "Unirea" a fost trecut pe lista de demolări. Împreună cu prof. Petrache Dima, au reuşit să mobilizeze personalităţile culturale ale vremii pentru a împiedica nenorocirea, şi au reuşit. Liceul a fost reparat şi preluat temporar de Ministerul Transporturilor. Acum, prieteni buni fiind, se vor întâlni în spaţiul Barbilian al poeziei. Odihnească-se în pace!”, transmite profesorul Tiberiu Dima, fiul regretatului profesor Petrache Dima. “A plecat să predea îngerilor DASCĂLUL Nicolae Chifan, remarcabil profesor de matematică şi fost director al Liceului “Unirea”. Domnia Sa împreună cu regretatul Profesor Petrache Dima au reuşit în anul 1977 să menţină titulatura de liceu pentru şcoala care astăzi se numeşte CN “Unirea”, propusă de autorităţile vremurilor de atunci pentru transformare în gimnaziu! Recunoştinţa noastră, a elevilor şi profesorilor de ieri,de azi şi de mâine! Odihnească-se-n pace!”, transmite şi actualul director al CNU, profesorul Cornel Noană, pe o reţea de socializare.

A fost elevul lui Grigore Moisil şi lui Dan Barbilian

Foştii săi elevi, printre care şi profesorul Tiberiu Dima, vorbesc extrordinar de bine despre profesorul Chifan. “Un profesor absolut devotat. Ştia să motiveze elevii, iar în calitate de director a făcut efortul de a ţine ore suplimentare cu noi. Ne-a chemat, timp de 4 ani, de la ora 7 dimineaţa la pregătire. Îşi pregătea orele foarte serios şi căuta lucruri interesante prin care să ne atragă. Ne-a dezvăluit dragostea pentru matematică. Trata elevii foarte atent şi era foarte greu să spună ceva rău despre cineva. Cred că a fost unul dintre creştinii adevăraţi şi ne-a transmis acest spirit. Ca şi tatăl meu, care se trezea la ora 5 dimineaţa ca să-şi pregătească orele la punct şi virgulă, profesorul Chifan era foarte riguros, foarte muncitor”, ne-a declarat profesorul Tiberiu Dima. “În plus, era un om cald, blând, înţelept. Avea dragoste şi înţelegere pentru fiecare dintre noi, elevii, inclusiv pentru cei care nu puteam străluci la matematică. Vedea ceea ce era bun şi frumos în fiecare. Era apropiat şi de îngrijitorii şcolii, avea un cuvânt bun pentru fiecare, iar ei îl preţuiau cu tot sufletul. Îi avusese profesori în Universitate pe Grigore Moisil şi pe Dan Barbilian. Ne povestea despre ei şi ni-i aducea mai aproape. A plecat să-i reîntâlnească. Să-i fie drumul luminat!”, spune o altă fostă elevă, Mihaela Serea. “L-am văzut pe dl profesor Dima plângând din cauza răutăţilor pe care le-a suportat din partea propriilor colegi. L-am vazut jubilând când proiectele lui de succes erau apreciate de elevi şi de oameni de cultură excepţionali. L-am auzit pe dl Chifan plângându-se de mediocrităţile pe care trebuie să le suporte... L-am văzut victorios la concursuri şi manifestări de excepţie. Acum ei nu mai sunt, dar trebuie să învăţăm de la ei! RIP”, a scris şi profesorul Emil Onea. “Doamne, ce consiliu profesoral va fi acolo, printre stele: Petrache Dima, Nicolae Chifan, Cecilia Maiorov, Carmen Nagler, Carol Nagler, Constantin Davidescu, dl. Roşu şi alţi dascăli minunaţi. Dumnezeu să aibă grijă de sufletele lor!”, transmite un alt fost elev, Felix Pătrăşcanu. Dragostea  pentru matematică a profesorului Nicolae Chifan a fost moştenită de fiul acestuia, Nicu Chifan, profesor conferenţiar dr. la Universitatea Hyperion Bucureşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe profesorul Nicolae Chifan! (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.