Educație

Te Deum la statuia lui Ştefan cel Mare

Ziarul de Vrancea
2 iul 2015 842 vizualizări
Ieri, cu ocazia împlinirii a 511 ani de la moartea marelui Ştefan cel Mare, municipalitatea din Focşani a organizat, în faţa bustului domnitorului de lângă Muzeul Vrancei, un frumos spectacol memorial.

Activitatea a fost deschisă de către directorul Teatrului Municipal, Sorin Francu, care a prezentat pe scurt viaţa domnitorului, dar şi dovada prezenţei sale în zona Vrancei: Cetatea Crăciuna, ridicată în secolul al XII-lea ale cărei ruine încă mai sunt căutate de arheologi.

În prezenta oficialităţilor locale dar şi a unor cetăţeni, trei preoţi au oficiat un Te Deum, în vreme ce Corul Pastorala a interpretat melodii de laudă la adresa lui Ştefan cel Mare. În încheiere, Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei" a amintit, prin frumoasa muzică folclorică, faptul că domnitorul moldav încă se afla printre noi la nivel de legendă. "Ştefan, domn al Moldovei, ce a fost şi este!", este un vers reprezentativ din melodia interpretată de cântăreaţa Maria Murgoci. La eveniment a participat şi primarul Decebal Bacinschi, dar acesta nu a luat cuvântul preferând să fie spectator. Ştefan cel Mare a domnit în perioada 1457-1504, find unul dintre cei mai bravi conducători ai Moldovei. (George Băzăr)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
eu, acum 838 zile, 17 ore, 32 minute, 6 secunde
Suntem neam de manelisti! La morminte ,mici si muzica cu Fl Salam.Nici simbolurile nationale nu au scapat de manelizarea care a lovit societatea in intregul ei.Nu cred ca la un parastas-caci asta a citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.