Educație

Suntem mândri de voi! Poveştile elevilor cu 10 la Evaluare!

Ziarul de Vrancea
26 iun 2015 8350 vizualizări
Şase elevi din Focşani au luat nota 10 curat la Evaluarea Naţională, asta însemnând că nu au greşit nici măcar o virgulă.Ziarul de Vrancea a vorbit cu elevii de nota 10 şi cu părinţii acestora în ziua lor cea mai importantă şi vă povesteşte care au fost emoţiile, sacrificiile şi eforturile pentru a se ajunge la un asemenea rezultat de excepţie.Absolvenţii recunosc că au cam uitat de Facebook şi de socializare în ultima perioadă.Promovabilitatea a fost în cest an de 75,88%

Ieri au fost afişate rezultatele la Evaluarea Naţională, şase absolvenţi de clasa a VIII-a fiind notaţi cu 10 la ambele materii. Trei dintre aceştia sunt de la Şcoala “Ştefan cel Mare” Focşani, doi de la Colegiul “Cuza”, iar unul de la Colegiul “Unirea”. Aceştia sunt: Cristian George Barbu, Mălina Elena Moisă şi Dragoş Elian Jitea de la Şcoala “Ştefan cel Mare”, Sonia Alexandra Mirăuţă de la Colegiul “Unirea, Ioana Bârgu şi Teodor Alexandru Bentz de la Colegiul “Al. I. Cuza”. La Şcoala “Ştefan cel Mare”, de unde provin cei mai mulţi elevi de nota 10, 60% dintre absolvenţi au medii peste 9. La disciplina matematică 21 de absolvenţi din cei 99 ai şcolii au obţinut nota 10, şi 41 au obţinut note mai mari de 9,50. La limba română s-au obţinut 5 note de 10 şi 27 peste 9,50. “Mă aşteptam să avem rezultate foarte bune pentru că am avut şi anul acesta o serie foarte bună. I-am văzut bucuroşi şi încrezători pe elevi când am mers să ştampilez foile de examen”, ne-a declarat directorul şcolii , profesorul Maricel Ungureanu. Potrivit acestuia, elevii cu lucrări perfecte au confirmat rezultatele bune din gimnaziu, pe care l-au absolvit cu media maximă. “Aceşti copii au media 10 în toţi anii de gimnaziu şi vor intra la liceu cu 10”, ne-a mai spus Maricel Ungureanu. Şi cuziştii de nota 10 au confirmat rezultatele din anii de gimnaziu, provenind din familii în care a fost cultivat gustul pentru educaţie. Teodor Alexandru Bentz este fiul profesoarei de limba şi literatura română Teodora Bentz, iar Ioana Bârgu este fiică de medici. Printre elevii care au susţinut Evaluarea se află şi băiatul fostului viceprimar al Focşaniului, Bogdan Matişan, Răzvan Andrei Matişan, care a confirmat la matematică, unde a obţinut nota 9,95, având o medie de 9,50. Andra Mircea, unirista pentru care matematica este floare la ureche, fiind cunoscută pentru concursurile pe care le-a câştigat, a obţinut nota maximă la matematică şi 9,70 la limba romănă, având o medie de 9,85. Ziarul nostru a stat de vorbă ieri cu absolvenţii care intră cu nota 10 la liceu. 

Elena Moisă a renunţat la Facebook pentru a lua 10

“Ne bucură tare mult rezultatul, dar nu aş putea să spun că ne surprinde”, ne-a declarat, mândră, Lorena, mama Elenei Moisă, elevă la Şcoala “Ştefan cel Mare” Focşani. “Noi am muncit în toţi aceşti ani. Elena are şi media claselor V-VIII tot 10, motiv pentru care rezultatul reprezintă o încununare a muncii ei cât şi a profesorilor îndrumători. A muncit serios în tot acest timp. Asta a însemnat că activităţile distractive au fost destul de puţine în ultimul timp, mai degrabă înlocuite cu unele recreative, gen un film sau o plimbare. Am renunţat la întâlnirile cu prietenii, la facebook. I-am sugerat că toate eforturile ar trebui să fie canalizate spre învăţat, pentru că de toate celelalte se poate ocupa şi după examen. Mă bucur că şi ea a fost de acord”, ne-a spus Lorena Moisă. Mama absolventei de nota 10 ar vrea să mulţumească în mod special doamnei profesoare de matematică Mariana Guzu, care a fost aproape de Elena în această perioadă, doamnei diriginte Dobrica Tănase, profesoară de română, şi doamnei Ariton, profesoara de matematică. Deşi părinţii Elenei lucrează în domeniul bancar, Elena nu le calcă pe urme şi visează să devină medic. Ca atare, plănuieşte să meargă la Colegiul Unirea, la profilul “Ştiinţe ale naturii”. “Îmi place foarte mult să ajut oamenii, iar medicina îmi permite să le dau cel mai mare ajutor. Cred că este meseria ideală”, ne-a mărturisit Elena Moisă 

"Am învăţat un pic mai mult, dar a meritat”

Cristian este un elev de nota 10 pe linie

Media 10 obţinută de George Cristian Barbu, absolvent al Şcolii “Ştefan cel Mare” Focşani, nu a fost o surpriză pentru cei care-l cunosc. “Cristian este un elev de 10 pe linie. Nu ne-am făcut aşa de mari griji, dar emoţii au fost, evident. Nota era importantă! Asta şi pentru faptul că toţi au spus că subiectele au fost uşoare şi atunci ne-am aştepat să fie note foarte mari. Bucuria a fost pe măsura notelor”, ne-a declarat mama lui Cristian. Doamna Barbu mulţumeşte tuturor profesorilor pentru că de la aceştia Cristian a căpătat spiritul competitiv şi ambiţia, iar rezultatele s-au văzut. Cristian va merge la Unirea, la o clasă de mate-info. La momentul în care l-am sunat, Cristian era în oraş cu colegii, sărbătorind reuşita, dar ne-a spus emoţionat că examenul i s-a părut mai uşor decât se aştepta. “Mă bucur că am luat 10. Pentru acest examen a trebuit să învăţ un pic mai mult, dar a meritat”. 

Dragoş Elian, mândria familiei Jitea

 

Dragoş Elian Jitea, elev la Şcoala “Ştefan cel Mare", le-a făcut o imensă bucurie părinţilor săi, Florenţa şi Liviu Jitea, proprietarii afacerii Vinexport. Elevi silitor, Dragoş a obţinut premii la diferite concursuri pe parcursul gimnaziului, iar nota perfectă era aşteptată. “Am avut emoţii, poate chiar mai mari decât el. Dragoş  a muncit foarte mult pentru acest rezultat. Subiectele nu i s-au părut foarte grele, dar s-a pregătit cu seriozitate. Când tratezi cu seriozitate şcoala, obţii şi rezultate bune", este de părere Florenţa Jitea, mama lui Dragoş. Dragoş va merge tot la Unirea, la profilul “Ştiinţe ale naturii”. “Examenul a fost rezonabil. Nu mi-a ridicat probleme”, spune Dragoş.“Mi-ar plăcea să merg spre medicină în viitor. De mic mi-am dorit să fiu doctor sau măcar să lucrez în acest domeniu. Îţi trebuie atenţie, grijă, dar şi multe cunoştinţe pe care sper să le dobândesc în timp”, ne-a declarat Dragoş Jitea.

 

 

 

 

Cât costă o virgulă sau cum e să ai mama profesoară

Teodor Alexandru Bentz, elev la Colegiul “Al. I Cuza”, este un alt absolvent cu 10 curat la evaluare. Teodora Bentz, mama lui Teo, ne povesteşte examenul din perspectiva părintelui, dar şi a profesorului. “Din punctul lui de vedere au fost subiecte foarte uşoare, numai că tocmai la subiectele foarte uşoare s-au obţinut note mai mici decât anul trecut, pentru că au fost foarte multe detalii pe care ei nu le-au mai dezvoltat. Neatenţii care pot costa chiar şi copiii foarte buni. De exemplu, la clasa lui Alexandru erau mulţi elevi care meritau 10 şi care au luat mai puţin tocmai pentru că nu au dat mare atenţie unor detalii. Citirea textului cu foarte mare atenţie era foarte importantă”, spune Teodora Bentz. Profesoara ne mărturiseşte că l-a pus pe Alexandru să jure că va citi textul cu foarte mare atenţie. Drept urmare tânărul a citit cerinţele de ... 16 ori. “De la 2, 3 virgule în sus, care nu au fost puse la loc corespunzător în text, se puteau pierde 20 de sutimi. De asemenea, pentru ei exprimarea nu este o prioritate. Dar exprimarea în acord cu cerinţa şi conţinutul, cu lexicul, care trebuie să fie şlefuit, iarăşi poate să ducă spre scăderi ale notei. La subiecte foarte uşoare, exigenţele sunt mai mari”. Anul care a trecut nu a fost foarte uşor, spune profesoara Bentz. “Pentru băiatul meu a fost un chin, în sensul în care anul acesta am fost mai mult decât părinţi, am fost formatori în toate sensurile. Telefonul a fost confiscat, calculatorul parolat, pentru a nu se pierde nici un pic de timp. Anul acesta a fost un chin, de care şi el recunoaşte că nu vrea să-şi amintească. Pregătirea a început de la clasele mici. Un părinte ar trebui să stea în spatele copilului său pentru că nu e destul de matur să ia decizii conştiente decât atunci când înţelege foarte bine. Iar ei înţeleg abia la clasa a 8-a cât de greu este un examen care trebuie abordat foarte serios”, mai spune Teodora Bentz, care îşi doreşte în continuare băiatul elev la Cuza, chiar dacă ar putea să nu aibă ultimul cuvânt. Profilul va fi cel de real, Mate-Info, pentru că aduce mai multe perspective în viaţă. 

"M-am şi distrat, dar am şi învăţat”

Sonia Alexandra Mirăuţă, singura elevă a Colegiului Unirea care a luat 10 curat, spune că nota a fost uşor de obţinut. Ea se declară norocoasă că a venit la Unirea, pentru că a găsit aici profesori excepţionali, care au ştiut să se facă înţeleşi şi care au contribuit decisiv la media de 9.90 cu care a terminat gimnaziulI.  “Am avut la clasă profesori extraordinari, am învăţat constant, am fost atentă la ore, nu am lăsat totul pe ultima sută de metri. M-am şi distrat, dar am şi învăţat”, spune Sonia, care nu se consideră tocilară, aşa cum, poate, ar crede unii. Adaugă  că a fost atentă şi a avut noroc şi inspiraţie. Sonia rămâne uniristă şi se visează tot medic. “Mi se pare super interesant să ştii să tratezi o grămadă de boli. Iar eu cred că pot să fac asta. Este o meserie în care ai un loc de muncă sigur, un salariu sigur şi un statut”, spune tânăra. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un 10 pentru un viitor medic

Cuzista Ioana Bârgu, o altă absolventă de nota 10, ne-a povestit că drumul celor opt ani de şcoală generală a fost foarte frumos, încărcat de peripeţii, de amintiri frumoase cu colegii, de care nu prea vrea să se despartă. Ioana ţine să le mulţumească în special părinţilor, dirigintei Lămâiţa Şerban şi profesoarei de matematică Gicuţa Dochioiu, cea care i-a “inspirat pasiunea pentru o disciplină pe care nu o agreeam atât de mult în clasele I-IV”. Ioana Bârgu va continua parcursul şcolar tot la Colegiul Al. I. Cuza, la “Ştiinţe ale naturii”, pentru că, la fel ca mulţi dintre colegii săi, are în plan să urmeze medicina. “Părinţii mei sunt medici şi bunicii de asemenea. Dar nu numai din acest motiv ci şi pentru că mă atrage şi pe mine acest domeniu”, ne-a povestit eleva de nota 10. (Dana LEPĂDATU, Mihaela VLĂDESCU)

Promovabilitate de 75,88%

La Evaluarea Naţională 2015, în Vrancea s-au înscris 2.961 de absolvenţi. Dintre aceştia, 2.812 s-au prezentat la cele două probe susţinute în cadrul examenului. „În urma evaluării lucrărilor scrise la cele două probe susţinute în cadrul Evaluării Naţionale, 2.133 de candidaţi prezenţi la examen în judeţul Vrancea, respectiv 75,88%, au obţinut medii egale sau mai mari de 5.00. Dintre aceştia, 6 candidaţi au obţinut media 10.00”, transmit oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea. Nemulţumiţii au depus contestaţii ieri, până la ora 20,00, în centrele de examen, rezultatele acestora urmând să fie afişate pe 30 iunie 2015. Nota de la Evaluare contează în proporţie de 75% la admiterea în liceu. Ziarul de Vrancea felicită elevii care au obţinut note bune precum şi pe părinţii şi profesorii care s-au ocupat de pregătirea acestora! Succes la liceu!

Citiţi   şi:S-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a. 6 elevi au obţinut medii maxime

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Cornel, acum 901 zile, 15 ore, 50 minute, 22 secunde
Felicitari tuturor si mult succes in viata!!!
elevul, acum 901 zile, 22 ore, 10 minute, 35 secunde
Multe Salutari Teo si sa traiasca mamica ta D-na Bentz.....??
INV., acum 901 zile, 24 minute, 43 secunde
FELICITARI, TEO BENTZ! Stiam ca te poti concentra mai mult, stiam ca locul tau este acolo unde esti acum.Tine-o tot asa!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.