Educație

Un absolvent de gimnaziu şi-a rupt mâna înainte de examen

Silvia Vrînceanu
21 iun 2015 1487 vizualizări
Un altul va fi nevoit să susţină Evaluarea în Spitalul "Marie Curie", unde este internat din pricina unor probleme medicale u şefa Inspectoratului Şcolar are un mesaj special pentru elevii care încep examenele naţionale

2.898 de elevi sunt aşteptaţi astăzi la prima probă a Evaluării Naţionale, cea la limba şi literatura română, care începe la ora 9.00, în 93 de centre de examinare din tot judeţul. Doi dintre absolvenţii de gimnaziu vor susţine testarea în condiţii speciale din pricina unor probleme medicale. Un elev din comuna Vrîncioaia va susţine examinarea la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie S. Curie” din Bucureşti, unde este internat de săptămâna trecută. După cum ne-a declarat inspectorul Silvia Chelariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, elevul vrâncean a fost arondat unui centru de examinare din Bucureşti, cel situat în imediata apropiere a spitalului, aşa încât va putea susţine examenul în acelaşi timp cu colegii săi. Un alt elev din Focşani şi-a rupt braţul drept chiar înainte de examen şi va susţine testarea într-o sală de clasă separată, pentru a nu-i deranja pe colegi. Acesta va fi nevoit să dicteze răspunsurile unui cadru didactic desemnat, conform metodologiei, examinarea urmând să fie înregistrată. Accesul elevilor în sălile de examen se face până la ora 8,30. În cazul în care un candidat întârzie, acesta urmează să susţină proba, cu acordul Comisiei Judeţene, într-o sală separată. Pentru aceste cazuri s-au pregătit subiectele de rezervă. În premieră, toate sălile în care se desfăşoară examen, precum şi cele în care se descarcă şi se multiplică subiectele sau se depozitează lucrările vor fi supravegheate audio-video. În acest context, conducerea Inspectoratului Şcolar le-a recomandat supraveghetorilor să nu-i streseze pe elevi, reamintindu-le că sunt filmaţi, aşa încât să se poată concentra pe cerinţele de examen. Înregistrările video şi audio vor fi verificate prin sondaj. Inspectorul Marilena Oprea, secretarul comisiei de examen, ne-a declarat că până acum filmările s-au dovedit a fi utile mai ales pentru disculparea unor candidaţi acuzaţi de tentative de fraudă. Inspectoratul Şcolar pune la dispoziţia celor interesaţi şi două numere de telefon unde se pot afla informaţii sau se pot face reclamaţii în legătură cu examenele naţionale:  Tel verde naţional 0800801100 şi Tel verde IŞJ Vrancea 0800816237. Sesizările pot fi primite zilnic, între orele 8.00 şi 16.00. Ziarul de Vrancea vă ţine pumnii strânşi la Evaluare! (Silvia VRÎNCEANU)

 

"Îmi doresc să vă regăsesc fericiţi în faţa listelor cu rezultate"

Profesoara Vasilica Zaharia, inspectorul şcolar general al IŞJ Vrancea, a transmis un mesaj special tinerilor care intră de astăzi în emoţiile examenelor naţionale. 

Dragi elevi, viitori liceeni şi bacalaureaţi,

În aceste zile frumoase de vară, adunaţi în albumul vostru de amintiri crâmpeie de emoţie, pe care le veţi purta în suflet pentru mulţi ani: ore plăcute de studiu, alături de colegi şi profesori dăruiţi, rezultate merituoase la olimpiade şi concursuri şcolare, iniţiative lăudabile în cadrul proiectelor în care aţi fost implicaţi. Zâmbetul vostru încrezător a luminat într-un mod plăcut sălile de curs şi sufletul dascălilor, deopotrivă. Stăruinţa voastră în a descoperi tainele cunoaşterii ne-a dat tuturor încrederea că idealurile şcolii vrâncene au fost bine alese.

Perioada imediat următoare va avea o încărcătură aparte pentru absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a. Examenele pe care le veţi susţine vor aduna multe emoţii pentru voi, ca şi pentru părinţii şi profesorii voştri. Dar tot acum veţi avea posibilitatea să vă măsuraţi în mod corect competenţele dobândite în anii de şcoală, să obţineţi rezultate care să vă dea încrederea reuşitei şi să urcaţi o nouă treaptă în parcursul vostru profesional. Îmi doresc să vă regăsesc în faţa listelor cu rezultate zâmbind la fel de fericiţi ca atunci când păşeaţi pragul clasei în prima zi de şcoală.

Vă urez tuturor succes şi încredere de sine!

Inspector şcolar general, prof. Vasilica Zaharia


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.