DUMINICA A XII-A DE PESTE AN: Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?
O astfel de propunere le face şi Isus ucenicilor în Evanghelia acestei duminici: Să trecem pe ţărmul celălalt! Dar contextul este cu totul diferit. Dacă citim capitolele care preced acest fragment, observăm activitatea rodnică pe care o are Isus alături de discipolii săi: miracole, vindecări, învăţături frumoase, mulţimea entuziasmată care îl urmează... totul pare excepţional. Ucenicii sunt fascinaţi de ceea ce face Isus şi l-ar urma până la capătul lumii. Accepta fără a sta prea mult pe gânduri să meargă cu el pe celălalt ţărm cu încredere reînnoită în acela pe care l-au văzut făcând atâtea minuni. Dar această călătorie nu se desfăşoară conform aşteptărilor lor. Pe lac au de înfruntat o furtună puternică, sunt cuprinşi de frică şi Isus doarme liniştit. Atunci l-au trezit şi i-au spus: Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?
Şi lumea de astăzi are de înfruntat furtuna, este înspăimântată, strigă de frică şi Dumnezeu parcă doarme, nu vorbeşte, domneşte tăcerea şi întunericul. Şi în această atmosferă se nasc marile întrebări: Nu-ţi pasă deloc de noi? De ce taci? De ce dormi? De ce nu intervii? Trezeşte-te şi dă-ne o mână de ajutor! Psalmii abundă în astfel de strigăte, le găsim şi pe buzele lui Iob, le repetă şi profeţii şi apostolii. Ne este teamă când lucrurile nu se desfăşoară conform aşteptărilor noastre.
Dumnezeu nu este absent şi nu doarme. Este deja aici, este în mâinile oamenilor care trag cu putere de vâsle, este prezent în persoana timonierului, este în mâinile care drenează apa care a inundat barca, în ochii care caută ţărmul. Dumnezeu este mereu prezent în mijlocul oamenilor doar că de multe ori ne este foarte greu să descoperim prezenţa sa. Este o lege a revelaţiei. Surprinzător, Dumnezeu este prezent într-un prunc neajutorat născut la Betleem, în Isus care stă la masă cu păcătoşii, care moare scandalos pe cruce între doi tâlhari, care ni se dăruieşte în simbolurile pâinii şi vinului. Dumnezeu este prezent în modul său şi vrea să mă salveze dar îmi cere să utilizez toate capacităţile mele, toată puterea inimii şi a minţii. El nu intervine pentru mine, dar cu mine, nu mă scuteşte de traversare dar mă însoţeşte în întunericul greu al nopţii şi îmi dă puterea de a învinge frica.
Întreaga noastră existenţă poate fi descrisă ca o trecere, o traversare periculoasă, o trecere pe celălalt ţărm, acela al vieţii adulte, responsabile, bune. O stfel de trecere poate fi căsătoria sau viitorul care se deschide în faţa unui copil sau vindecarea unei răni sufleteşti sau încercarea de a găsi oameni adevăraţi, de a depăşi anumite temeri etc. o astfel de trecere paote provoca teama dar trebuie să ne gândim că barcile nu au fost construite pentru a rămâne ancorate în condiţii de siguranţă în port. Îi cerem cu teamă ajutorul: Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim? Ne dorim ca Domnul să strige imediat vântului: Taci! Şi valurilor: Potoliţi-vă! Ne dorim să auzim cât mai repede: Linişteşte-te, s-a terminat!
Răspunsul lui Isus nu conţine cuvinte dar gesturile sale care arată că nu poate sta nepăsător în faţa pericolului ar trebui să fie sugestive pentru noi: îmi pasă de tine, îmi pasă de viaţa ta, tu eşti cu advărat important pentru mine.
Răzvan Mătăşel-Preot vicar Biserica Romano-Catolică „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Focşani
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
