„Poveştile Alyaziei”, lansată la Biblioteca pentru Copii
Aceasta este prima carte pentru cei mici a autoarei şi este dedicată nepoatei sale: „El cadoul meu obraznic, / Va aduce bucurie / Sufletului de copil / Care vrea să ştie / Ce înseamnă, cum se scrie…/ Ce-i aceea poezie?”.

Mariana Vichy Vârtosu, înconjurată de elevii Şcolii 7 la lansarea cărţii
Evenimentul, care va avea loc la Secţia pentru copii şi tineret “Oana Diana Renea” a Bibliotecii Judeţene, este dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, lecturii şi cărţilor. La lansare şi-au anunţat prezenţa elevi ai Şcolii „Ştefan cel Mare” Focşani. „Tot ce-mi doresc este ca vorbele mele să ajungă la sufletul ei, la sufletul copiilor de vârsta ei, să transmită emoţia pe care eu am trăit-o imaginându-mi că-i vorbesc. În rest, nimic nu mai contează”, spune Mariana Vichy Vârtosu. Autoarea „Poveştilor Alyaziei” a vizitat marţi Şcoala 7 din Focşani unde şi-a lansat, spre bucuria elevilor de aici, volumul scos cald de sub tipar. Cei mici au avut ocazia de a cunoaşte o altă doamnă a scrisului, Virginia Bogdan. „Elevii Şcolii Nr. 7 au vibrat la unison, trăind emoţia de a cunoaşte "în carne şi oase" un scriitor şi au descifrat tainele "Poveştilor Alyaziei", pe care au îmbrăţişat-o la piept şi au declarat-o "Dragostea lor, la prima vedere"! Învăţaseră şi până acum să îmbrăţişeze o carte, însă astăzi, îmbrăţişând şi un scriitor, au consolidat puntea ce leagă sufletul şi literatura adevărată”, ne-a transmis profesoara pentru învăţământ primar Silvia - Marina Baciu. (M. V.)














