Arhiepiscopia vrea să premieze olimpicii vrânceni
Elevii vrânceni care au câştigat premii la olimpiadele şcolare judeţene şi naţionale vor fi premiaţi săptămâna viitoare de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Arhiepiscopul Ciprian Spiridon a înaintat o adresă Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea prin care şi-a anunţat intenţia, fără a preciza însă numărul de premii pe care arhiepiscopia este dispusă să îl ofere.

Zilele trecute, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a premiat aproape 500 de elevi buzoieni care au câştigat premiile I, II şi III la etapele judeţene şi naţionale ale olimpiadelor şcolare, premiile oferite fiind în valoare de aproximativ 100 lei de persoană. Acestea au constat în ghiozdane, jocuri creative, cărţi, penare echipate sau truse de birotică, broşuri şi diplome. Alături de aceştia 300 de dascăli au primit diplome de excelenţă. “Scopul evenimentului a fost acela de a recunoaşte excelenţa în educaţia oferită de Şcoala românească, împărtăşindu-le tinerilor elevi şi profesorilor îndrumători bucuria Bisericii locale pentru performanţele lor educaţionale remarcabile, şi de a oferi sprijin material şi spiritual în demersul lor educaţional ulterior”, se arată într-un comunicat pe site-ul Arhiepiscopiei. Instituţia bisericească a anunţat că un eveniment similar va avea loc săptămâna viitoare la Focşani. “Săptămâna viitoare vom derula un alt eveniment maraton similar, în municipiul Focşani, pentru olimpicii judeţeni şi naţionali din judeţul Vrancea, recunoscându-le performanţa, prestigiul şi mulţumirea aduse dascălilor, familiilor lor şi Şcolii româneşti, în general“, a precizat Pr. Prof. Cristian Marius Dima, consilier eparhial la Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul. În Vrancea, potrivit Inspectoratului Şcolar, sunt peste 400 de elevi care au fost premiaţi la olimpiadele şcolare din acest an. (M. VLĂDESCU)













