Educație

Banii pe concediul de vară al dascălilor, în iulie

Ziarul de Vrancea
8 iun 2015 1577 vizualizări
Cadrele didactice vrâncene vor primi zilele acestea salariul pentru luna mai 2015, dar fără drepturile financiare din sentinţele judecătoreşti.

A treia tranşă a hotărârilor judecătoreşti, aferentă anului 2016, va fi achitată în acelaşi timp cu salariile pe luna iunie 2015, potrivit liderului Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI), Emil Tudor. “Va urma, conform promisiunilor, o rectificare  bugetară, până pe 20 iunie, care are ca obiectiv suplimentarea sumelor pentru plata hotărârilor judecătoreşti”, ne-a declarat liderul SLI Vrancea. Potrivit acestuia, banii pe concediul de vară vor intra în conturile salariaţilor după plata salariilor pe luna iunie, în acelaşi timp cu hotărârile judecătoreşti. La nivel naţional, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să suplimenteze cu aproximativ 600 mil lei – diferenţa dintre ceea ce dispun inspectoratele judeţene în prezent şi ceea ce ar trebui să aibă pentru a plăti integral tranşa a treia a hotărârilor judecătoreşti. Şcolile vrâncene mai au nevoie de peste 111 milioane lei pentru a putea plăti drepturile ce le revin cadrelor didactice în anul 2015, obţinute în urma hotărârilor judecătoreşti. Suma a fost vehiculată de curând în cadrul unei şedinţe la Prefectura Vrancea, Direcţia de Finanţe solicitând ministerului de resort să aloce fondurile necesare pentru ca toate cadrele didactice vrâncene să primească drepturile ce le revin, ca urmare a câştigării lor în instanţă. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.