Educație

Aproape 50 de concurenţi la prima ediţie a Concursului „Inocenţă de copil”

Dan Chiriac
2 iun 2015 499 vizualizări
Juriul a cerut ca pe viitor copiii să vină cu piese potrivite varstei lor, anul acesta unul dintre ei cantand Queen

Sala Balada din Focşani a răsunat luni de glasurile a 49 de copii din şase judeţe, care au evoluat pe scena primei ediţii a Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Inocenţă de copil”. Organizat de Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea şi Ansamblul „Ţara Vrancei”, concursul s-a bucurat de o participare numeroasă, cu voci foarte bune. Prezentator a fost Octavian Ursulescu, iar juriul, format din compozitorul Ionel Tudor şi profesorii Dumitru Săndulachi şi Maricel Ghinea, a avut o misiune grea în alegerea caştigătorilor la cele trei categorii de varstă. Tocmai pentru că vocile au fost bune, concurenţii au fost sfătuiţi de preşedintele juriului să cante, nu să ţipe în microfon, iar profesorii îndrumători ai acestuia să le aleagă piese potrivite varstei lor. “Am ascultat 49 de piese, dar dacă ar fi venit al 50-lea concurent şi ar fi cantat în piano ar fi luat trofeul festivalului. Toţi au urlat pentru că aşa sunt învăţaţi. Cei care iau premii azi le iau nu pentru ceea ce au învăţat la şcoli, ci pentru talentul lor. Un cantec este ca un scenariu de film sau ca o piesă de teatru, încep cu o poveste, există o continuare, un crescendo. Nu poţi canta de la început pană la sfarşit forte, să araţi că ai voce. Muzica, prin structura ei, este sensibilă, frumoaşă, duioasă. Lucrul acesta nu s-a întamplat în acest festival şi aş vrea să atrag atenţia profesorilor că în muzică există şi piano. Trebuie să ţinem cont şi de varsta fiecărui concurent. Am auzit un copil cantand Queen. Ce înţelegere are acest copil pentru Queen?,” a spus Ionel Tudor. Acesta a acordat un premiu special, care i-a revenit Sarei Giana. (M. VLĂDESCU)

Pe categorii de varstă premianţii sunt:

Categoria 7-9 ani:  premiul III - Ana Maria Istudor – Focşani
Premiul al II-lea – Mălina Vasilache – Milcov
Premiul 1 – Mihai Bratosin – Popeşti
Categoria 10-12 ani
Premiul  III – Gabriel Ploşniţă - Străoane
Premiul al II-lea- Bianca Ioana Brîulung – Broşteni
Premiul I – Diana Zaharia – Galaţi
Categoria 13-16 ani
Menţiune – Cosmina Spînu – Brăila
Premiul III- Bianca Alexandra Irimia – Galaţi
Premiul al II-lea– Alexandra Necula – Focşani
Premiul I – Andreea Bratosin – Popeşti


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Un spectator, acum 1053 zile, 11 ore, 21 minute, 21 secunde
De ce ați șters comentariul? In tara asta chiar nu poți sa mai ai o opinie? Sau va pasa așa de mult de reputația doamnei Vaida.
Un spectator, acum 1053 zile, 11 ore, 45 minute, 43 secunde
Tocmai acei copii care au tipat au luat in premii. Copii care studiază muzica la școala de canto a doamnei profesor Aurelia Vaida. O doamna care își bate joc de vocea copiilor pe banii citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.