Educație

Vicepreşedinte PNL, fluierat de (democrat) - liberali - Vantu bate, apa trece, sechelele răman

Ziarul de Vrancea
24 mai 2015 429 vizualizări
Liderul PNL Teodor Atanasiu a fost primit cu reproşuri din sală la Consiliul Naţional al partidului, după ce i-a ironizat pe democrat-liberali într-o şedinţă anterioară cu uşile închise n

Discursul vicepreşedintelui PNL Teodor Atanasiu a fost întrerupt, sâmbătă, de vociferările unora dintre participanţii la Consiliul Naţional al PNL de la Piteşti. Vociferările au început în momentul în care Atanasiu a ajuns la tribună şi au continuat, în ciuda intervenţiei copreşedintelui PNL Vasile Blaga, care i-a rugat pe cei din sală să lase în urmă orice animozităţi. După mai puţin de două minute, Teodor Atanasiu a renunţat să-şi continue discursul şi a plecat de la tribună.

La începutul lunii mai, presa a difuzat o înregistrare cu Teodor Atanasiu care vorbea, într-o şedinţă a vechiului PNL, despre faptul că membrilor PDL li s-ar fi dat iluzia că o să aibă prim-ministru, prin Cătălin Predoiu, dar că nu îl vor avea. Totodată, Atanasiu ar mai fi spus că cei din garda PDL ''o să dispară rând pe rând'', pentru că nu ar mai fi nevoie de ei.

Teodor Atanasiu a declarat, ieri, la Alba Iulia, că nu are pentru ce să îşi ceară scuze colegilor de partid, aşa cum i s-a cerut. "Să-mi cer scuze pentru ce am discutat cu soţia în bucătărie? Nu e cazul. N-am discutat public nimic de care să îmi fie jenă sau pentru care să trebuie să îmi cer scuze", a afirmat Atanasiu. Vicepreşedintele PNL a spus că ce anume discută el în mediul privat este problema sa. Atanasiu a afirmat, întrebat dacă cei care au furnizat presei înregistrarea de la Bistriţa ar fi dintre adversarii săi interni, că nu ştie, dar că nu exclude acest lucru.

Atanasiu: Voi continua proiectul, indiferent de numărul duşmanilor

Acesta a ţinut să sublinieze că se numără printre cei care au pornit în primăvara anului trecut proiectul realizării unui partid de dreapta puternic, proiect pe care îl va continua indiferent de numărul duşmanilor pe care şi-i face. "În urmă cu mai bine de un an, eu şi cu câţiva, puţini colegi am pornit un proiect. Am gândit că e cazul să facem un partid de dreapta puternic, primul partid din România, şi am pornit acest proiect când nimeni nu ne dădea nicio şansă. Deci acum mai bine de un an, în primăvara anului trecut, când partidele de dreapta se băteau între ele care e cel mai mare partid mic din România, care e pe locul doi, care e pe trei, care e pe patru, care e pe cinci, am pornit acest proiect, cu puţini oameni lângă mine şi cu mulţi duşmani şi adversari, interni şi externi. Şi am reuşit, pas cu pas, să implementăm acest proiect şi astăzi să avem în România Partidul Naţional Liberal, cel mai mare şi, după sondajele de opinie, cel mai votat partid din partea populaţiei. Şi duşmanii au rămas, mai puţini interni şi mai mulţi externi. Voi continua acest proiect pe care l-am început, indiferent de numărul duşmanilor, interni sau externi, şi sunt convins că voi reuşi ca, împreună cu colegii mei, la următoarele alegeri să dovedim că acest proiect a fost un proiect de succes', a conchis Atanasiu.

Oltean, deranjat că liberalii nu au cântat "Verde înrourat" 

Co-preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, s-a arătat deranjat, ieri, de faptul că unii dintre vechii liberali nu au cântat alături de foştii democrat-liberali imnul noului PNL, "Verde înrourat", cu ocazia reuniunii unde s-a marcat împlinirea a 140 de ani de liberalism. Această întâlnire a avut loc, la Bistriţa, în aula extensiei Universităţii Babeş-Bolyai, şi a început cu fostul imn al PDL, în timpul căruia Ioan Oltean i-a încurajat pe liderii liberali din prezidiu să cânte şi ei şi să aplaude pe ritmurile melodiei. Purtând eşarfă galbenă la gât, Ioan Oltean a menţionat, în discursul său, că intonarea imnului partidului este o dovadă a recunoaşterii apartenenţei la noul PNL.



 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.