Educație

Un mare vrancean! Academicianul Panaite Mazilu a trecut în eternitate!

Valentin Muscă
21 mai 2015 1631 vizualizări
Patriarhul Academiei Române a părăsit ieri această lume, după ce cu puțin timp în urmă a fost aniversat într-un cadru solemn, în Aula Academiei, la împlinirea vârstei de o sută de ani.

Originar din comuna Broşteni, descendentul uneia din ramurile familiei Mazilu, tânărul Panaite a parcurs toate treptele învăţământului şi cercetării chiar în perioada când tatăl său fusese aruncat de regimul comunist în temniţă. Între 1940 - 1995 a format generaţii de ingineri care au proiectat şi construit o parte din imobilele pe care le vedem astăzi în oraşele ţării. Se numără printre pionierii ingineriei care au introdus în tehnologia construcţiilor elementele antiseismice în România, noţiuni revoluţionare pentru jumătatea secolului XX. De numele său se leagă proiectarea Casei Scânteii, dar şi superba clădire a Aeroportului Băneasa. De la primarul Ion Alanei am aflat că aleșii locali din Broșteni au aprobat după ani de tergiversări ca Școala din Pitulușa să-i poarte numele, iar în luna iunie academicianul urma să participe la o manifestare oficială ocazionată de acordarea numelui său acestei instituții. Din nefericire lucrurile frumoase se întâmplă mereu prea târziu. Au trecut 25 de ani pentru ca locuitorii din Broșteni să se dumirească și să-l cinstească în timpul vieții, dar nu au făcut-o. S-a reușit in extremis ca la propunerea directoarei Doina Devetah și cu susținerea primarului, numele academicianului să fie readus în actualitate. Prea târziu pentru ca ilustrul fiu de răzeși din Broștenii Vrancei să se poată bucura câteva clipe de această recunoaștere. ”Ziarul de Vrancea” și-a făcut datoria an de an să le amintească broștenarilor că academicianul Mazilu este cea mai importantă personalitate din satul lor, însă oamenii locului au fost preocupați de cu totul alte lucruri. Acum Panaite Mazilu s-a alăturat familiei sale în ceruri și nouă nu ne rămâne decât să ne bucurăm că am fost contemporani cu acest senior al ingineriei românești și să-i perpetuăm memoria. La aniversarea de la Academia Română i s-a luminat fața ca unui copil când a primit o plachetă aniversară din partea Casei de Cultură din Odobești și o Diplomă de ctitor din partea Parohiei ”Sf. Dimitrie/Sf. Nectarie” din Broșteni. Cu siguranță ar fi meritat mai mult, chiar titlul de cetățean de onoare al județului, dar într-o gubernie populată instituțional cu impostori, politruci, figuranți și lipitori de afișe, disprețul față de aproapele este politică de stat. Veșnică pomenire acestei personalități care a trăit o sută de ani, pe care nu am știut să o apreciem, nici să o respectăm! (Valentin MUSCĂ) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
C. N., acum 941 zile, 12 ore, 5 minute, 42 secunde
Adaug si eu cuvinte de vesnica pomenire pentru Panaite Mazilu pe l-am cunoscut prin intermediul lui Constantin-Dinu Mazilu, fost membru al Asociatiei ,,Simion Mehedinti". Familia Mazilu a dat citeste integral
GHEORGHE GHEORMA, acum 940 zile, 37 minute, 31 secunde
PACAT. LA SEDINTA ORDINARA DE LUNA TRECUTA A CONS. LOCAL BROSTENI S-A APROBAT LA INITIATIVA SEC COMISIEI PT CULTURA A CONS. LOCAL SCHIMBAREA DENUMIRI A SC. GIMNAZIALE BROSTENI IN SCOALA GIMNAZIALA citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.