Educație

Elevi hipoacuzici participanţi la un proiect internaţional

Ziarul de Vrancea
18 mai 2015 1141 vizualizări
Trei eleve din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focşani au participat, în perioada 7-15 mai, la proiectul ”GAME, SET, EXCHANGE”, în cadrul programului Erasmus Plus

Organizat de Fundaţia pentru Tineret Buzău, eveniemntul a avut loc la Bran şi a reunit 50 de tineri din 9 ţări europene. Scopul proiectului a fost promovarea unui stil de viaţă activ prin sport şi activităţi fizice ca alternativeă la sedentarism şi viciul alcoolului şi drogurilor. “Proiectul a avut loc în contextul în care tinerii sunt din ce în ce mai inactivi şi societatea este ameninţată de consumul de droguri şi alcool cu efecte negative asupra sănătăţii şi relaţiilor sociale. De asemenea, proiectul a urmărit incluziunea socială a persoanelor defavorizate”, transmit reprezentanţii CSEI. Tinerele deficiente de auz din cadrul CSEI participante sunt Lăcrămioara Hurmuzache, Diana Şalaru şi Alexandra Vacaru, care au beneficiat de interpret autorizat în limbajul mimico-gestual. Alături de acestea în proiect au mai participat şi patru tineri şomeri. (Z.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.