Educație

Liceenii din Panciu vor un Centru de Tineret

Mihai Boicu
18 mai 2015 995 vizualizări
Vinerea trecută, la Panciu a avut loc „Cafeneaua publică - Centru de Tineret între dorinţă şi realitate”, activitate organizată de „Clubul IMPACT Perfect LIS”, de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, coordonat de profesoara Luminiţa Cociorbă

Evenimentul a avut loc în cadrul campaniei The Perspectiv of the DICE – ce are ca scop sensibilizarea autorităţilor şi comunităţii cu privire la necesitatea înfiinţării unui Centru de Tineret în oraşul Panciu. „Această campanie are ca mesaj „Pentru tineri, pentru viitorul comunităţii” şi se desfăşoară în perioada aprilie – iunie 2015, în cadrul proiectului „Educaţia nonformală. Tot educaţie!”, implementat de Fundaţia Noi Orizonturi prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Ea are ca parteneri Liceul Teoretic „Ioan Slavici” şi Asociaţia „Lumea lui Pinocchio” Panciu”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Panciu. La întâlnire a participat şi primarul Iulian Nica, care le-a spus tinerilor că şi el îşi doreşte înfiinţarea unui Centru de Tineret şi a promis că va sprijini această iniţiativă. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.