DUMINICA A V-A A PAŞTELUI
Duminică, 3 mai 2015, Biserica Romano-Catolică celebrează a cincea duminică din timpul pascal. Evanghelia acestei duminici ne invită să reflectăm asupra unui fragment din Discursul de adio al lui Isus, un discurs emoţionant pe care l-a rostit în faţa ucenicilor, în ajunul morţii sale la Cina cea de Taină. Folosind imaginea viţei şi a mlădiţei, o imagine familiară în spaţiul nostru, insistând asupra formelor verbului „a rodi, a aduce rod, a da rod”, în doar câteva versete, Mântuitorul ne arată că viaţa noastră devine rodnică doar dacă este hrănită de iubirea sa. Cristos este viţa din care noi creştinii, asemenea mlădiţelor, ne tragem seva, hrana necesară pentru a trăi şi pentru a deveni rodnici.
Prin taina botezului fiecare am devenit o mlădiţă grefată pe viţa care este Cristos. Aceeaşi viaţă dumnezeiască, aceeaşi sevă care circulă în viţă trece şi în mlădiţe, purtând hrana necesară pentru ca ele să rămână vii şi să producă roade. „Rămâneţi în mine şi eu voi rămâne în voi, spune Isus”. Numai dacă rămâneţi în mine şi eu în voi puteţi aduce roade. Despărţiţi, separaţi de mine nu puteţi face nimic. Aşa cum mlădiţa ruptă de legătura vitală cu mlădiţa, se usucă, nu mai poate produce nici frunze, nici struguri. Din crengile copacilor tăiate se pot face atâtea lucruri folositoare: mobilă, obiecte de uz casnic, se pot folosi la construirea de case, de garduri. Dar cu ramurile tăiate de pe butucul de viţă de vie ce să mai faci: nu sunt bune decât de aruncat în foc.
În faţa acestui discurs ne putem întreba: există creştini fără Cristos? Poate ni se pare o întrebare care nu-şi are rostul. Dar practic, da, există creştini care, deşi renunţă la a mai trăi viaţa lui Cristos, continuă să se numească astfel din motive culturale, sociale, tradiţionale etc. Au devenit creştini ornamentali. Frumoşi la vorbă, la gândire, la scriere. Îndeasă sondajele. Îşi încruntă sprâncenele în faţa camerelor de luat vederi, îşi îngroaşă vocea la orice microfon. Sunt creştini atunci când lumea e cu ochii pe ei. În rest, cine mai ştie? Din nefericire, astăzi avem foarte multe exemple de astfel de creştini.
Există un semn clar al creştinului care trăieşte separat de Cristos: păcatul. Prin păcat, prin încălcarea poruncilor şi legilor lui Dumnezeu, creştinul se rupe de Cristos aşa cum mlădiţele sunt separate de viţă. „Dacă veţi păzi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum eu păzesc poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui” (In 15,9).
Numai cuvântul lui Cristos din Evanghelia de azi poate salva poporul nostru în aceste vremuri de confuzie, de dezorientare, de mizerie totală. Salvarea nu ne va veni de la politicieni cu strategiile, programele, cu propaganda şi promisiunile lorci de la întoarcerea la Cristos. Un popor încreştinat de sfântul Andrei, un popor de botezaţi, rupt de Cristos prin viaţaşi păcatele sale, nu este decât un maldăr de mlădiţe uscate: nu poate produce nici un fel de roade, nici spirituale, nici intelectuale, nici materiale, economice şi sociale.
Răzvan Mătăşel-Preot vicar Biserica Romano-Catolică „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Focşani