Mărturii din şcoala noastră
Nu există un copil în şcoală pe care cei şaptezeci şi nouă să nu-I cunoască.
E singura şcoală din comună. Microbuzul îi duce şi îi aduce în fiecare zi din cele cinci sate. În caz de vreo problemă profesorii navetişti îi întreabă: “Tu cu cine eşti din sat?”
În curtea şcolii, ţărâna, iarba şi copacii ce o împrejmuiesc, te fac să te simţi în mijlocul naturii. Nici urmă de asfalt sau ciment în afara aleilor de pe lîngă şcoală, îţi dau sentimentul libertăţii.
Terenul…de fotbal, în lungime de la o poartă la alta si lăţime nelimitată, în afara faptului când directorul, profesor de sport îl delimitează cu jaloane, este călcat în lung şi-n lat de băieţi şi fete cu aceeaşi înverşunare în timpul partidelor de fotbal. Nu exagerez cu nimic, nu am văzut până acolo fete jucând fotbal cot la cot cu băieţii.
—Care-i pasiunea ta, Adina?
—Fotbalul.
—Ce-ai vrea să primeşti de ziua ta?
—O minge şi adidaşi cu crampoane, doamna.
O zi mohorâtă cu o ploaie măruntă.
Terenul…e încă bun.
Olteanu, de statură mijlocie, serios, cu mult bun simţ, ţine foarte mult la adidaşii lui. Nu-i poate băga pe teren, i-ar face praf.
—O pereche de şosete…îmi pot lua alta.
Adidaşii stau cuminţi pe marginea terenului, iar pe el nu-l poate opri nici ploaia blândă, nici terenul accidental. Ai putea spune că nu există copii în şcoală care să nu joace fotbal.
Coman, în clasa a-V-a, serveşte copiii cu bomboane, e ziua lui. A venit mama lui să-i aducă bomboane şi suc. Stă de vorbă şi cu diriginta.
—E domol, e foarte domol. E un copil bun, drag sufletului meu, dar prea domol.
Mama lui e de acord, îl mîngâie cu privirea.
Într-o zi frumoasă, terenul bun, copiii vor afară la diriginţie să joace fotbal. …şi totuşi nu pot să cred, nu pot să înţeleg . …Robert, cel domol, e cel mai bun la fotbal, tot terenul e al lui nimeni nu-i poate lua mingea. Auzi… cel domol.
—Robert, dar nu-i corect aşa, mai pasează mingea şi la altcineva!
—Nu pot doamna,nu mi-o mai dau înapoi. Nu e Mihăiţă, cu el făceam pase.
Aşa e, şi Mihăiţă e bun, are dreptate, l-am văzut într-un meci. Au candidat amândoi la şefia clasei. A câştigat Robert cu un vot în plus.
—Lăsaţi doamna să fie el, nu-mi pare rău, eu am mai fost.
Toată lumea ştie că Mihăiţă lipseşte, doar a murit tatăl lui ieri, nu o să vină deloc la şcoală săptămâna asta, nici el nici fratele lui Ionuţ de la a-VII-a. Vestea a uimit toată şcoala. Nu mai sunt copii în şcoală fără tată,…adică mai sunt,...mulţi, cu tata sau mama plecaţi de când erau ei mici dar nu în cealaltă lume.
Lui Mihăiţă nu i s-a îndeplinit dorinţa scrisă de 8 martie pe felicitarea pentru mama, “să se facă tata sănătos” dar cu siguranţă se va ţine de promisiunea făcută tot atunci “voi fi alături de tine mereu şi te voi ajuta.”Acum o poate ajuta doar prin faptul că nu e singură şi trebuie să meargă înainte.
A doua zi pe băncile din clasa a- V- a stăteau câte două lalele şi două lumânări, luate de la magazinul de vizavi. Unii au uitat s-au nu au avut bani.
−Vrei să mergi?Îţi dau eu o lumânare. Şi o floare.
Au mai rămas câţiva fără lumânare sau fără floare, dar ce mai contează, vor să meargă toţi.
La ora 12 toţi îl văd pe tatăl lui Mihăiţă. El nu este acasă, este plecat la cumpărături cu mama lui, pentru înmormântare. Cei 140 lei, strânşi de colegii din cele două clase a-V-a şi a-VII-a îi lasă lui Ionuţ.
A treia zi Mihăiţă a plâns cel mai mult,…până la cimitir.
−Doamna ,de luni Mihăiţă o să vină la şcoală?
E luni. E vioi, are zâmbetul pe faţă, numai el ştie când e trist. Se scuză:
−Nu am fost acasă atunci, am fost la cumpărături…
Îl îmbrăţişez şi îl sărut pe frunte.
A trecut…pentru noi. Vine săptămâna altfel, Paştele, vacanţa…
Vrem să-i facem o surpriză lui Mihăiţă şi fratelui său.
−Cu ce începe surpriza,doamna?
−Cred că……… cu bani.
A doua zi se strâng vreo 10 lei. E cam puţin… Dar mai avem colegi în şcoală şi la celelalte clase, doar toţi ştiu ce au păţit cei doi.
1leu, 2lei,…5lei, …eu mai am un leu, dar de 50 de bani…şi eu mai am un leu dar de 10 bani. E bine. S-au strâns.
Joi. Careu. Directorul anunţă că Mihăiţă şi Ionuţ vor merge în excursie. Aplauze şi bucurie.
Am reuşit. Am fost alături de ei, în Săptămâna Altfel -“Să ştii mai multe, să fii mai bun.”
Prof. Alina Grigoraş
Şcoala “Ionel Sârbu “ Ciorăşti
P.S. Toate relatările şi personajele sunt reale.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Mânuţele noastre salvează planeta. Şcoala Gimnazială „Emil Atanasiu” Garoafa în „Săptămâna verde”
De același autor
