Educație

Elevii au învăţat cum pot supravieţui în sălbăticie

Raluca Manolache
8 apr 2015 1049 vizualizări
Peste 200 de elevi au participat ieri la proiectul "Armata - O şcoală altfel" organizat de militarii Brigăzii 8 LAROM „Al. I. Cuza” Focşani. Militarii le-au arătat elevilor curioşi principalele tehnici de supravieţuire în sălbăticie dar i-au învăţat să acorde şi primul ajutor în cazul unor accidente.

După ce s-au orientat în spaţiu, elevii au aflat că pot folosi lemnele din jur sau pietrele mari pentru a-şi semnaliza poziţia în cazul în care s-au pierdut. Au învăţat cum se pot confecţiona atelele sau tărgile improvizate şi cum îşi pot prinde singuri hrana cu diverse unelte confecţionate cu elemente din natură precum arcuri, suliţe, furci, undiţe şi chiar topoare. Militarii le-au arătat copiilor şi cum se poate improviza un cort sau un foc. „Activitatea a fost de tip interactiv şi a avut ca scop educarea elevilor în spiritul respectului faţă de valorile naţionale şi ale armatei şi faţă de mediul înconjurător”, spun oficialii Brigăzii 8 LAROM, care s-au folosit de activitate pentru a prezenta armata ca o opţiune pofesională pentru viitorii adulţi. (R. M.)

Lecţii de siguranţă de la jandarmi

Elevii din Pufeşti au primit ieri vizita jandarmilor, care le-au prezentat celor mici misiunile şi activităţile pe care le execută. Au fost prezentate şi clipuri video - documentare cu referire la activitatea Jandarmeriei, tehnică şi mijloace specifice de intervenţie. Copiii au fost încântaţi de vizita jandarmilor cale le-au transmis şi câteva sfaturi de comportare şi moduri de rezolvare a unor situaţii nedorite în care se pot afla la un moment dat. De asemenea, astăzi, între orele 10.00 – 12.00. elevii şcolilor din Focşani sunt aşteptaţi  la „Ziua Porţilor Deschise” la sediul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Focşani cu sediul în str. Plevnei nr. 4. (R.M.)

Au învăţat cum se acordă primul ajutor de la pompieri

Elevii au învăţat de la pompieri cum se acordă primul ajutor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” şi-a deschis porţile şi ieri pentru elevii dornici să vadă cu ce echipamente lucrează pompierii, dotările maşinilor de intervenţie şi modul de lucru al salvatorilor. Cu această ocazie, asistentul medical şi un paramedic au susţinut o lecţie deschisă. „Astfel, s-au oferit explicaţii teoretice, dar şi practice despre suportul vital de bază, efectuarea compresiunilor toracice la adulţi, paşii pentru imobilizarea pacienţilor în cazul fracturilor, dar şi modul de acţiune în caz de sufocare. Pentru o mai bună înţelegere a procesului de salvare, cei prezenţi au avut şi posibilitatea de a exersa manevrele prezentate”, spune căpitan Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU. (R. M.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.