Educație

"Şcoala Altfel" se mută în instituţii

Ziarul de Vrancea
6 apr 2015 990 vizualizări
Elevii din judeţ profită de această perioadă pentru a vizita instituţii şi pentru a discuta cu profesionişti din diferite domenii

"Şcoala altfel" a început ieri în toate unităţile de învăţământ din Vrancea, mai puţin la Colegiul Naţional „Unirea”, unde aceasta se va desfăşura în prima săptămână de după vacanţa de Paşte. Activităţile programate în aceste zile sunt diverse iar ploaia care a căzut ieri toată ziua a reprogramat unele excursii gândite a se desfăşura iniţial în prima zi a săptămânii. Şi redacţia Ziarului de Vrancea este implicată în diferite activităţi în această perioadă. Dacă ieri, jurnaliştii noştri au fost în vizită la Liceul Pedagogic "Spiru Haret", unde au stat de vorbă cu elevii din clasele a XI-a şi a XII-a, interesaţi de o posibilă carieră în domeniu, astăzi redacţia noastră va fi gazdă pentru prichindeii de la Şcoala Gimnazială nr. 3 din Focşani, care vor să ne afle toate secretele. Lecţia deschisă despre jurnalism a fost susţinută ieri la Liceul Pedagogic de Silvia Vrînceanu, redactor şef al Ziarului de Vrancea, iar concluzia claselor a fost că "perspectivele multiple asupra unui subiect generează jurnalism de calitate". Îi aşteptăm cu interes pe  tinerii interesaţi să se alăture Clubului de Jurnalism "Tineret în (re)acţiune", care funcţionează pe lângă redacţia Ziarului de Vrancea.

Copiii au devenit „salvatori” pentru o zi

Peste 270 copiii au mers ieri în vizită la pompierii focşăneni în cadrul proiectului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, susţinut de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” Vrancea. Copiii au putut vedea cum se primesc apelurile prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 şi au aflat când acest număr trebuie apelat, au învăţat ce trebuie să facă în cazul producerii unui cutremur şi au văzut maşinile de intervenţie ale pompierilor. Totodată, scafandrii au prezentat echipamentele specifice, iar specialiştii pirotehnişti au prezentat diferite tipuri de elemente de muniţie ce au fost descoperite de-a lungul timpului. „Activităţi similare se vor desfăşura şi în zilele următoare, atât la sediul din municipiul Focşani, cât şi la subunităţile de pompieri din Adjud, Panciu şi Vidra. Săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” este un bun prilej pentru a-i familiariza pe elevi cu rolul şi principalele atribuţii ale structurilor inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, de a le transmite în mod direct recomandări şi sfaturi preventive”, spune căpitan Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU.

La Tribunal şi Parchet este bine să vii doar în vizită

Mai multe grupuri de elevi şi-au anunţat intenţia de a cunoaşte mai multe despre activitatea magistraţilor vrânceni, pe parcursul săptămânii “Şcoala Altfel”. Ieri, mai multe grupuri de elevi au vizitat atât Tribunalul Vrancea cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. “În perioada 6 – 9 aprilie 2015, Tribunalul Vrancea este gazda mai multor grupuri de elevi, care şi-au manifestat intenţia de a vizita sediul instanţei. Cu aceasta ocazie, elevii din clasele V – XII vor fi informaţi cu privire la circuitul unui dosar, vor vizita compartimentele relevante pentru activitatea unei instanţe de judecată sau vor asista la şedinţe de judecată. De asemenea, vor avea loc discuţii în cadrul cărora se vor transmite noţiuni elementare de drept, elevii fiind informaţi şi despre modalităţile în care pot evita să ajungă autori sau victime ale unor infracţiuni”, ne-a precizat Carmen Danţis, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vrancea.

Arta japoneză la Adjud

La Şcoala  Gimnazială „Mareşal Alexandru Averescu“ Adjud, copiii care fac parte din Clubul de origami, coordonat de profesorul de limba română Retuţa Dascăl, au realizat mai multe exponate, special pentru săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun!". Elevii claselor a VII-a A şi B au fost încântaţi să pătrundă în tainele acestei nobile arte japoneze. Arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau forme decorative abstracte i-a încântat pe elevii adjudeni care s-au dovedit foarte pricepuţi. Formele care pot fi realizate prin această artă sunt legate de imaginaţia celui care pliază hârtia, dar există şi categorii de forme tradiţionale care includ flora şi fauna. Arta origami din zilele noastre acoperă o  zonă largă de forme, de la ceasuri şi dragoni, până la forme simple care exprimă mai degrabă spiritul decât forma unei imagini. Arta modernă a plierii hârtiei îşi datorează existenţa lui Akira Yoshizawa, cel mai influent şi prolific artist japonez de origami al secolului al XX-lea. (M. VLĂDESCU, R. MANOLACHE, G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.