Educație

DOCUMENTE ATASATE: Info-Educaţie

Ziarul de Vrancea
3 apr 2015 984 vizualizări
Învăţătorii şi educatoarele, bătălie pentru gradaţiile de merit

Inspectorii şcolari au intrat în posesia dosarelor de gradaţii de merit pe care le-au depus cadrele didactice vrâncene şi pe care trebuie să le analizeze până pe 22 aprilie. Cele mai multe dosare, după cum era de aşteptat, sunt depuse de învăţători – 42 şi de educatoare – 30. Gradaţiile de merit sunt râvnite şi de 21 de secretare, 15 profesori de limba română, 10 contabili şi 12 directori de unităţi de învăţământ, inclusiv cele conexe: CCD şi Palatul Copiilor. După evaluarea de către inspectori, până pe 13 mai, vor fi acordate punctaje. În perioada 14-15 mai CA-ul IŞJ va trebui să aprobe lista cu punctajele acordate în urma evaluării, iar pe 18 mai aceasta va fi afişată la sediul instituţiei. Numărul de gradaţii pe discipline se va stabili în comisia paritară a IŞJ până pe 27 mai 2015, potrivit calendarului. (M. V.)

Noii experţi în management educaţional

Ministrul Educaţiei a emis ordinul privind accederea în corpul naţional al experţilor în management educaţional a noilor experţi provovaţi în urma concursului de luna trecută. Astfel, cei 16 noi experţi în management educaţional trebuie să se prezinte la IŞJ pentru a-şi ridica adeverinţele care le atestă noua calitate după vacanţa de Paşte, potrivit inspectorului Radu Emil. (M. V.)


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.