Educație

Calendarul zilei:

Ziarul de Vrancea
3 apr 2015 627 vizualizări
Istoria zilei de 4 aprilie 15

1081: Alexios I Comnenul devine împărat al Bizanţului, luându-i locul lui Nikeforos al III-lea Botaneiates. Începe astfel dinastia Comnenilor, ai cărei reprezentanţi vor conduce Imperiul Bizantin mai bine de un secol.
1459: Tratat de pace între Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) şi reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedea încetarea stării de război între Moldova şi Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei, recunoaşterea suzeranităţii polone de către Ştefan.
1841: William Henry Harrison moare de pneumonie şi devine primul  preşedinte al Statelor Unite care moare la birou şi unul dintre preşedinţii cu cele mai scurte mandate (o lună de zile).
1850: Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Corpul Jandarmilor.
1905: Un cutremur care a avut loc la Kangra (India) s-a soldat cu moartea a 370.000 de oameni .
1921: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de seruri şi vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino”.
1944: Bombardament masiv al aviaţiei anglo-americane asupra Bucureştiului, soldat cu mari distrugeri materiale şi mii de morţi.
1945: Al Doilea Război Mondial: Teritoriul Ungariei a fost complet eliberat de sub ocupaţia fascistă, de către trupele române şi sovietice.
1949: Douăsprezece naţiuni: Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canaa şi Portugalia, semnează Tratatul Nord Atlantic, creând NATO.
1953: A murit Regele Carol al II-lea, rege al României 1930-1939 (n. 1893). Dotat cu o inteligenţă extraordinară, autor de asasinate politice, cu o reputaţie pătată de escapandele sale amoroase, Carol rămâne o personalitate controversată şi este probabil cel mai impopular dintre cei patru Regi ai României, chiar şi istorici simpatizanţi ai monarhiei contabilizând doar influenţa sa pozitivă asupra culturii printre realizările sale majore. De altfel, nici foul său Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămăşiţelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeş, în 2003.
1968: Martin Luther King Jr. este asasinat de James Earl Ray la un motel din Memphis, Tennessee.  Martin Luther King a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii.
2003: A fost inaugurat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.