Educație

Mesagerii sănătăţii au poposit la grădiniţă

Ziarul de Vrancea
3 apr 2015 665 vizualizări
Grădiniţa cu program prelungit 1 din Focşani a lansat ieri a doua ediţie a proiectului „Mesagerii sănătăţii”, scopul acestuia fiind de a promova valorile unei alimentaţii sănătoase în rândul populaţiei preşcolare prin organizarea şi susţinerea unor activităţi educative la nivelul gradiniţei pentru preşcolari, părinţi şi cadre didactice

Proiectul, iniţiat de directorul unităţii, Lucica Drăstaru, cuprinde mai multe activităţi ce vor avea loc lunar până la finele anului şcolar. Ieri, odată cu lansarea celei de-a doua ediţii a proiectului, a avut loc şi prima activitate intitulată „Fructele şi legumele, izvor de sănătate”, coordonată de educatoarele Constanţa Vatră, Luminiţa Buric, Ileana Popa şi Liliana Măciucă. Proiectul urmăreşte schimbarea comportamentelor alimentare nesănătoase şi se propune intensificarea activităţilor educative care pot influenţa această schimbare. De asemenea se urmăreşte promovarea comunicării între instituţiile partenere prin cadre didactice şi părinţi, precum şi creşterea interesului pentru o alimentaţie sănătoasă. Activitatea de ieri a fost prezentată de Liliana Măciucă, una dintre coordonatoare. O dată cu lansarea proiectului, preşcolarii au primit din partea grădinitei un pachet cu fructe exotice conţinând ananas, nucă de cocos, rodie, kiwi, portocale. Următoarele activităţi din proiect sunt: „Micii grădinari” - în luna aprilie, „Sănătate prin mişcare” - în luna mai, „Parada fructelor şi legumelor vesele” - în luna iunie. Parteneri în derularea acestui proiect sunt IŞJ, Asociaţia de părinţi a Grădiniţei 1 Focşani, Grădiniţa Garoafa, Grădiniţa 8 Focşani, Grădiniţa 16 Focşani, Şcoala „Alexandru Vlahuţă” Focşani şi Clubul Sportiv „Ulise” Focşani. (M. V.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.