Educație

Aproape 250 de cadre didactice doresc gradaţii de merit în acest an

Ziarul de Vrancea
1 apr 2015 930 vizualizări
Inspectoratul Şcolar Judeţean va stabili numărul de gradaţii după evaluarea dosarelor şi realizarea ierarhiilor

Aproape 250 de cadre didactice vrâncene şi-au depus la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) dosarele pentru obţinerea, în acest an, a gradaţiei de merit. Dosarele au fost primite la secretariatul instituţiei până marţi, 31 martie, ultima zi fiind şi cea mai aglomerată din acest punct de vedere. Inspectorii şcolari vor primi astăzi dosarele pe discipline pe care le vor analiza, urmând ca până pe 13 mai să fie acordate punctaje. În perioada 14-15 mai CA-ul IŞJ va trebui să aprobe lista cu punctajele acordate în urma evaluării, iar pe 18 mai aceasta va fi afişată la sediul instituţiei. Eventualele contestaţii se vor depune în perioada 19-20 mai, iar soluţionarea acestora se va face în perioada 21-25 mai. Reprezentanţii IŞJ vor stabili numărul de gradaţii ce vor fi acordate în acesn an şi ponderea lor pe discipline în cadrul comisiei paritare care se va întruni până pe 27 mai 2015, iar CA-ul IŞJ va trebui să valideze rezultatele finale ale concursului şi să le afişeze. În perioada 28-29 mai IŞJ va înainta la Ministerul Educaţiei listele cu personalul didactic din unităţile de învăţământ care vor primi gradaţie de merit din acest an, iar ordinul de ministru va fi emis pe 11 august. Numărul de gradaţii care pot fi acordate se calculează în funcţie de numărul de norme de la nivelul judeţului prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice şi 16% din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul judeţului. Numărul mare de dosare depuse pentru gradaţia de merit este o consecinţă a faptului că anul trecut în Vrancea acest premiu financiar pentru dascălii cu performanţe la catedră nu a fost acordat din cauza suplimentării numărului de gradaţii în anii anteriori. În 2010 au fost acordate 84 gradaţii, în 2012 peste 200 gradaţii, iar în 2013 166 gradaţii. Este posibil ca şi în acest an, din cauza numărului important de dosare depuse, să fie acordate mai multe gradaţii decât ar trebui, în devafoarea celor care vor depune dosare în următorii patru ani. Bătălia pentru gradaţie este mare, acesta fiind singurul premiu financiar care a mai rămas pentru profesori. Aceasta reprezintă 25% din salariul de bază şi se acordă pe o perioadă de 5 ani. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.