Educație

Elevii vrânceni, cobai într-un experiment de amploare

Aurelian Ivan
19 mar 2015 1741 vizualizări
Ce concluzii s-au tras după prima etapă a proiectului cu bani europeni de pregătire a elevilor din Vrancea pentru examenul de bacalaureat

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a organizat ieri, la sala de conferinţe a Restaurantului “Intim”, conferinţa de diseminare a concluziilor obţinute după etapa de pilotare a Proiectului POSDRU ”Să ne pregătim de BAC!”. Dar cum a început acest proiect în care au fost antrenaţi câteva mii de elevi şi, mai ales, cât de eficient a fost implementat dacă rezultatele de la simularea de BAC s-a înregistrat un procent de reuşită de puţin peste 40%? Una dintre concluzii pare să explice totul. “Am pornit pe un drum necunoscut, echipa actuală a IŞJ nu a mai derulat niciun astfel de proiect de o asemenea amploare. Faptul că se desfăşoară în parteneriat cu judeţul Ialomiţa, faptul că şi dumnealor sunt la fel de începători în această activitate nu ne-a făcut decât să ne mobilizeze şi mai mult. Am stat şi nopţi în inspectorat pentru a impinge mai departe acest proiect. Am constat că progresul elevilor s-a realizat, simulările care tocmai s-au desfăşurat au arătat acest lucru. Un procent cât de mic de creştere dacă există, asta înseamnă că fiecare dintre noi ne-am făcut datoria”, a spus Luminiţa Balaban, inspectorul general adjunct al IŞJ Vrancea. Aşadar la cât de neştiutori au fost, faptul că au scos şi aces procent este considerat o realizare. Proiectul  ”Să ne pregătim de BAC! însumează 4.100 de elevi din învăţământul liceal, în vederea susţinerii şi promovării cu succes a examenului de bacalaureat naţional, prin intermediul unui program educaţional inovator, desfăşurat în regiunile Sud-Est şi Sud Muntenia. Valoarea proiectului depăşeşte 6 milioane de lei.

Ar putea fi implementat la nivel naţional

Proiectul este unul cât se poate de ambiţios şi cu perspective care ajung până la implementare naţională. Obiectivele specifice ale proiectului sunt creşterea eficienţei procesului de formare a competenţelor-cheie, în special competenţe în limba maternă, competenţe în matematică, competenţa de a învăţa eficient. Totodată, cuprinde şi dezvoltarea competenţelor profesionale a 230 de persoane din sistemul naţional de examinare, evaluare şi curriculum din învăţământul preuniversitar şi a 40 de consilieri şcolari, în vederea implementării de programe suport de formare de competenţe-cheie şi servicii de consiliere şi orientare profesională pentru o pregătire adecvată a elevilor din învăţământul liceal, în vederea creşterii ratei promovabilităţii la examenul de bacalaureat. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni, 8 aprilie 2014 – 7 octombrie 2015. “Ştiu că nu a fost uşor pentru niciunul dintre noi, a fost o perioadă destul de dificilă cu urcuşuri şi coborâşuri, în care am vrut să renunţăm dar ceva din interiorul nostru nu ne-a lăsat. Am învăţat că trebuie să fim uniţi, o colectivitate care are ca singur scop educarea copiilor. Toate rezultatele proiectului vor fi implementate în următorii ani în unităţile de învăţământ din Ialomiţa şi Vrancea şi, în funcţie de rezultatele pe care le vor constata evalutorii externi, există posibilitatea implementării acestui proiect la nivel naţional”, a declarat şi Vasilica Zaharia, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Vrancea şi totodată managerul acestui proiect. (A. IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Georgescu Vintilescu, acum 3323 zile, 11 ore, 40 minute, 38 secunde
Acest experiment se aplica la Scoala Vintileasca de 16 ani cu succes iar pe profesori nu-i plateste nimeni. Rezultatele sunt foarte bune, profesorii care muncesc sunt deseori umiliti si pusi fara citeste integral
prostovanele, acum 3324 zile, 17 minute, 43 secunde
... si, pentru a dovedi "succesul proiectului" si maiastra lui "impingere mai departe" la ceas tarziu in noapte, supravegherea la BAC va fi la fel de maiastru faptuita, intru citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.